• Meniu
  • Meniu
Obiective turistice Filipine

Obiective turistice Filipine

Filipine este un arhipelag situat in Oceanul Pacific, format din peste 7.100 de insule. Fiecare dintre acestea este un paradis tropical, astfel ca vei avea de explorat numeroase obiective turistice in Filipine.

Indiferent de locul pe care il vizitezi, asteapta-te sa gasesti foarte multe atractii turistice in Filipine extrem de spectaculoase.

De la peisaje luxuriante, plaje idilice, cu nisip alb, ape limpezi, turcoaz, vulcani activi, formatiuni naturale impresionante, terase de orez, pesteri, rauri subacvatice, cascade si pana la orase vechi coloniale.

Toate aceste locuri de vizitat in Filipine iti vor oferi o experienta memorabila. Gasesti aici cele mai bune locuri pentru plaja, snorkeling, scufundari si surfing, numeroase alte activitati de divertisment in aer liber si oameni prietenosi.

Avand atatea destinatii unice, poate fi dificil sa iti planifici itinerariul de calatorie. Pentru a veni in sprijinul tau, am pregatit o lista cu cele mai populare si importante obiective turistice din Filipine.

1. Cartierul istoric Intramuros din Manila

Cartierul istoric Intramuros din Manila

Manila se afla situata pe insula Luzon si este capitala tarii. Este un oras mare si infloritor, supraaglomerat, dar cu o atmosfera mereu vibranta.

Detine numeroase obiective turistice din Filipine, iar un tur al orasului iti va oferi o experienta interesanta.

Principala atractie turistica a orasului este cartierul istoric Intramuros care reprezenta, candva, vechiul oras Manila.

Dupa cum sugereaza latinescul „intramuros” care inseamna „intre ziduri”, zona este inconjurata in intregime de ruinele unei vechi fortificatii.

Ruinele cetatii Intramuros dateaza de secole, inca de pe vremea Imperiului Spaniol. Zona din interiorul zidurilor vechi gazduieste importante obiective turistice din Manila si chiar din Filipine.

Explorand strazile pline de istorie din Intramuros, vei putea sa vizitezi faimoasa Biserica San Agustin si impresionanta Catedrala Manila.

La doar 500 de metri distanta se afla Fortul Santiago, un important reper istoric, dar si un loc instagramabil pentru turistii dornici de o poza reusita din Manila.

De altfel, Intramuros gazduieste sediul Primariei din Manila, universitati si alte institutii importante locale.

Tot aici poti sa vizitezi Muzeul National de Arta, Muzeul National de Istorie Naturala, Casa Manila si alte muzee interesante.

Poti sa faci o plimbare relaxanta pe aleile din Parcul Rizal, apoi opreste-te la unul dintre restaurantele cu specific traditional din Intramuros.

Dupa ce ai incheiat turul cartierului istoric, merita sa explorezi si celelalte zone mai moderne din Manila. Vei descoperi locuri de vizitat foarte interesante si vei afla mai multe despre cultura locala.

Nu rata o plimbare cu jeepney-ul, un mijloc de transport emblematic pentru Filipine, unic in lume.

2. Terasele de orez din Banaue

Terasele de orez din Banaue

Daca terasele de orez Tegallalang sunt printre cele mai importante locuri de vizitat in Bali, acelasi lucru reprezinta si terasele de orez din Banaue pentru Filipine.

Sunt situate in partea de nord a Insulei Luzon si se numara printre cele mai emblematice obiective turistice din Filipine.

Terasele de orez din Banaue dateaza de mai bine de doua milenii si sunt incluse in lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Sunt dispuse in trepte pe versantii muntilor, fiind sapate manual de populatia Ifugao care au transformat aceasta zona muntoasa intr-un teren agricol.

Sa admiri aceste terase de orez de undeva de sus, vei avea parte de privelisti uimitoare. Zona este plina de verdeata si de-a dreptul spectaculoasa.

Pentru a surprinde verdele crud al culturilor de orez, cel mai bun moment cand sa vii in Filipine sa le vizitezi ar fi primavara sau toamna.

De altfel, zona Banaue ofera si alte atractii turistice din Filipine, Cascada Tappiya este una dintre ele. De remarcat in zona sunt si colibele traditionale Ifugao, numite „bale”.

Reprezinta o incapere suspendata la 3 metri inaltime pe patru piloni de lemn si care poate fi accesata pe o scara detasabila. 

3. Statiunea Baguio

Statiunea Baguio

Situat la aproximativ 250 de kilometri distanta de Manila, spre nordul Insulei Luzon, orasul Baguio este o statiune montana.

Deoarece aici temperaturile sunt mai scazute, orasul reprezinta escapada de weekend a locuitorilor capitalei, atunci cand este insuportabil de cald in Manila.

Din acest motiv, Baguio este supranumit „capitala de vara a tarii”. De altfel, mai este numit si „orasul pinilor”, fiind renumit pentru frumoasele sale parcuri.

Cele mai populare sunt Parcul Burnham si Parcul Mines View, care ofera si un frumos punct de belvedere asupra orasului si a intregii zone.

4. Plaja Alba (White Beach), Insula Boracay

Plaja Alba (White Beach), Insula Boracay

Frumoasele sale plaje si peisajul exotic fac ca insula Boracay sa fie o destinatie de vacanta de top. Se numara printre cele mai atractive locuri de vizitat in Filipine, fiind frecventata de turistii dornici de un sejur relaxant la plaja. 

Principala atractie turistica de pe insula este Plaja Alba (White Beach). O intindere lunga de nisip alb, fin, cu palmieri inalti la umbra carora te poti relaxa pe un hamac.

Poti sa faci plaja, sa inoti in apele cristaline, sa faci snorkeling, sa optezi pentru un masaj pe plaja sau sa te plimbi cu barca.

White Beach ofera foarte multe activitati, fiind cotata in topul celor mai incantatoare plaje si atractii turistice din Asia.

Desi aceasta plaja este destul de aglomerata, mai sunt si alte plaje frumoase pe insula Boracay. Vei avea parte de putina liniste daca mergi pe Plaja Puka Shell Beach, Plaja Cagban si Plaja Diniwid.

De asemenea, se pot face drumetii pana in varful Muntelui Luho pentru privelisti idilice asupra intregii zone.

Insula Boracay dispune de foarte multe locuri de cazare, restaurante si terase care mentin o atmosfera mereu vibranta.

5. Dealurile Ciocolatei (Chocolate Hills), Insula Bohol

Dealurile Ciocolatei (Chocolate Hills), Insula Bohol

Dealurile Ciocolatei (Chocolate Hills) de pe Insula Bohol sunt o minune naturala care s-a format de-a lungul timpului.

Unicitatea lor le face sa fie importante obiective turistice din Filipine, precum si o arie protejata inclusa in lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Zona cuprinde peste 1250 de dealuri conice, aproape simetrice si dispuse individual pe o suprafata vasta. Aceste formatiuni din calcar, a caror provenienta este inca un mister, sunt acoperite de verdeata.

In timpul sezonului secetos capata culoarea maro, de unde se pare ca ar proveni denumirea de Dealurile Ciocolatei. Le poti admira dintr-un punct de belvedere de unde vei avea parte de o priveliste uimitoare si nemaintalnita.

Zona ofera si alte atractii turistice, la fel ca intreaga insula. Poti sa faci o plimbare pe Raul Loboc sau sa vizitezi Sanctuarul Tarsierilor (Philippine Tarsier Sanctuary) de langa Corella.

Poti sa te relaxezi la soare pe una din frumoasele plaje de pe insula, sa vezi rechini-balena si delfini.

De altfel, poti sa explorezi numeroasele insulite care apartin de Bohol. Vei fi uimit de plajele cu nisip alb si ape cristaline de pe Insula Panglao sau Insula Balicasag, renumita pentru scufundari.

6. Plajele de pe Insula Cebu

Plajele de pe Insula Cebu

Insula Cebu se numara printre cele mai populare locuri de vizitat in Filipine, fiind considerata o destinatie de vacanta exotica.

Fara indoiala poate concura cu superba insula Bali, care se numara printre cele mai atractive obiective turistice din Indonezia.

Principalele atractii turistice de pe Insula Cebu sunt plajele sale idilice, cu nisip alb si ape limpezi, turcoaz. De asemenea, insula este renumita ca un loc bun pentru scufundari.

Turistii din intreaga lume sunt atrasi de bogatia vietuitoarelor care traiesc in adancurile apelor din jur. De altfel, Insula Cebu ofera o varietate de oportunitati de divertisment in aer liber.

Un punct de interes turistic este Kawasan Canyoneering unde vei putea sa vezi superbe cascade, sa te dai cu tiroliana si sa te balacesti in bazinele naturale cu ape turcoaz. Poti sa pornesti intr-o aventura inedita de-a lungul Cheilor Raului Kanlaob.

Nu rata orasul Cebu situat pe coasta de est a Insulei cu acelasi nume, inclus in Reteaua Oraselor Creative UNESCO. De-a lungul Insulei Cebu vei gasi numeroase hoteluri care ofera cazare pentru orice buzunar.

7. Strada Crisologo din Vigan

Strada Crisologo din Vigan

Vigan este un oras colonial situat in provincia Ilocos, pe coasta de vest a Insulei Luzon. Dateaza din secolul al XVI-lea si este inclus in lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Acest oras inca emana flerul de altadata, ceea ce il face diferit de restul oraselor din tara.

Combinatia armonioasa a arhitecturii coloniale spaniole cu cea filipineza il face sa fie unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat in Filipine.

O plimbare pe strada istorica Crisologo din Vigan te va face sa te simti ca si cum ai calatori inapoi in timp.

O strada pietruita pe care inca mai circula trasurile trase de cai. De-o parte si de alta, strada este marginita de case vechi construite in stil spaniol.

Zona este impanzita de magazine de suveniruri, ceramica, genti, tesaturi si alte obiecte produse local.

Dupa plimbare, aseaza-te la unul din multele restaurante din zona. Trebuie neaparat sa incerci Empanada Ilocos, o specialitate locala diferita de cea spaniola.

8. Vulcanul Mayon, Insula Luzon

Vulcanul Mayon, Insula Luzon

Situat pe Insula Luzon, in provincia Albay, Mayon este un vulcan activ care se remarca prin forma sa perfect conica. Maretia si frumusetea lui il fac sa se numere printre principalele atractii turistice din Filipine.

Sa vezi Vulcanul Mayon este o experienta uimitoare. De altfel, zona din jurul acestuia este o rezervatie naturala, iar turistii au la dispozitie numeroase trasee pentru a o explora.

Nu foarte departe se afla si Parcul Natural Dealul Ligñon (Lignon Hill Nature Park). Un loc de interes turistic care ofera posibilitatea de a admira, de la departare, Vulcanul Mayon in toata splendoarea lui. De aici se pot inchiria ATV-uri pentru o plimbare pana la vulcan.

In zona, exista mai multe locuri panoramice asupra Vulcanului Mayon . Cele mai spectaculoase vederi le ai de la Ruinele Cagsawa si Dealul Quituinan.

9. Raul subteran din Puerto Princesa, Insula Palawan

Raul subteran din Puerto Princesa

Raul subteran din Puerto Princesa se afla pe coasta de vest a frumoasei Insule Palawa. Face parte din cadrul Parcul National al raului subteran Puerto Princesa, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Zona este renumita pentru un impresionant rau subteran, lung de 8 kilometri, care isi croieste drum prin stancile calcaroase pentru a se revarsa in Marea Chinei de Sud.

Turistii vin aici pentru o plimbare inedita cu barca pe acest rau subteran care ii poarta printr-un sistem de pesteri intunecate.

La final, poti sa explorezi jungla din Parcul National al raului subteran Puerto Princesa care adaposteste numeroase specii de animale salbatice.

10. Plaja Nacpan din El Nido, Insula Palawan

Plaja Nacpan din El Nido

Situat pe Insula Palawan, El Nido este un paradis torpical. Detine frumoase lagune si plaje cu nisip alb, incojurate de formatiuni stancoase.

Cea mai spectaculoasa este Plaja Nacpan, fiind unul dintre cele mai idilice obiective turistice din Filipine.

Plaja Nacpan este o fasie lunga de nisip alb care se intinde de-a lungul coastei, inconjurata de numerosi palmieri inalti. In capat, se afla Plaja Geamana (Twin Beach), fiind locul de intalnire al Plajei Nacpan cu o alta plaja mai scurta, Calitang.

Cele doua sunt despartite de o limba de nisip ingusta si un deal plin de verdeata, din varful caruia vei avea parte de o priveliste panoramica uluitoare.

11. Insula Coron

Insula Coron

Insula Coron este un paradis pentru pasionatii de scufundari. Numeroasele gradini de corali si diversitatea vietuitoarelor subacvatice, o fac sa fie o importanta atractie turistica din Filipine.

Exista mai multe puncte pe insula unde turistii pot sa faca scufundari pentru a vedea recife de corali si specii de pesti deosebiti.

De asemenea, numeroasele nave scufundate in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in apele din jurul Insulei Coron, sunt locuri preferate pentru scufundari.

Unele se afla la o adancime mai mica, putand fi accesate de pasionatii de snorkeling, pe cand altele pot fi explorate doar de scafandri.

O alta atractie populara de pe Insula Coron este Lacul Kayangan. Inconjurat de formatiuni stancoase si cu cea mai limpede apa din Filipine, Lacul Kayangan este renumit pentru peisajul idilic pe care il ofera.

Turistii pot sa inoate, sa faca scufundari sau sa urce pe deal de unde au un punct de belvedere asupra intregii zone.

12. Sicriele agatate din Sagada

Sicriele agatate din Sagada

Sagada este o regiune montana, situata in partea de nord a Insulei Luzon. Zona este de-a dreptul spectaculoasa, cu peisaje pitoresti si o incantare pentru pasionatii de drumetii.

Cu toate acestea, principala atractie turistica din Sagada sunt sicriele atarnate de stancile calcaroase din inima Muntilor Cordillera.

Daca vrei sa vezi acest cimitir neobisnuit, va trebui sa parcurgi un traseu mai anevoios printr-o vale.

Recomandat ar fi sa mergi cu un ghid local care cunoaste drumul si iti va posvesti mai multe despre aceasta traditie straveche de inmormantare practicata de tribul care locuieste in Sagada. 

13. Laguna Sugba, Insula Siargao

Laguna Sugba, Insula Siargao

Lagunele sunt reprezentative pentru Filipine, insa cea mai frumoasa dintre ele este Laguna Sugba de pe Insula Siargao. Inconjurata de formatiuni stancoase si paduri de mangrove, laguna se remarca prin apa sa turcoaz.

Laguna Sugba ofera numeroase optiuni de divertisment. Poti sa inoti, sa faci snorkeling, sa te plimbi cu caiacul sau cu placa, admirand peisajul din jur.

Poti sa ajungi la Laguna Sugba  cu barca din portul Del Carmen, situat pe coasta de vest a Insulei Siargao.

Altfel, Insula Siargao este unul dintre cele mai faimoase locuri de vizitat in Filipine pentru pasionatii de surfing.

Cea mai populara este zona de surfing Cloud 9 din General Luna, de unde se pot inchiria placi si se fac cursuri pentru incepatori.


Cu mii de insule una mai frumoasa ca alta si numeroase obiective turistice in Filipine, este greu sa le incluzi pe toate intr-un itinerar de calatorie.

Daca nu stii exact ce vrei si planuiesti sa cuprinzi mai multe locuri de vizitat in Filipine, opteaza pentru un tur organizat care ofera excursii pe mai multe insule.

Astfel, vei putea sa vezi mai multe atractii turistice din Filipine si scapi de bataia de cap de a-ti planifica vacanta pe cont propriu.

Chiar si asa, va trebui sa restrangi optiunile, avand in vedere ca tara este  destul de raspandita. Sper ca acest ghid de calatorie prin Filipine sa te ajute sa iei cea mai buna decizie!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *