Obiective turistice Barcelona

Top 20 obiective turistice Barcelona

Barcelona este unul dintre orasele cu adevarat magnetice pentru turisti. In fiecare an, al doilea oras ca marime din Spania, primeste peste 8 milioane de vizitatori. Afla din acest articol care sunt top 20 obiective turistice din Barcelona (locuri de vizitat).

Barcelona este depasita doar de Londra si Paris la capitolul numar de turisti in fiecare an. Cu o popularitate atat de mare, este aproape imposibil ca acest oras sa te dezamageasca.

Tot ceea ce trebuie sa faci este sa iti alegi cu mare atentie atractiile turistice pe care le vizitezi. Oferta este atat de mare incat este posibil sa sari peste ceea ce este cu adevarat important.

Dar nu-ti fa griji, pentru ca ti-am pregatit o lista cu cele mai importante locuri de vizitat in Barcelona pe care nu trebuie sa le ratezi (din punctul nostru de vedere).

1. Sagrada Familia

Sagrada Familia

Fara doar si poate, este cea mai reprezentativa cladire a Barcelonei, cea mai importanta opera a lui Antoni Gaudi si cel mai important obiectiv turistic din Barcelona.

Sunt multe lucruri foarte interesante pe care le vei descoperi despre aceasta catedrala. Unul dintre ele este faptul ca a fost inceputa in 1882 si nu a fost terminata nici pana astazi.

Este un monument arhitectural incredibil, care ar trebui sa aiba nu mai putin de 18 turnuri, fiecare cu propria semnificatie. Se preconizeaza ca anul in care va fi finalizata constructia catedralei este 2026. Pana atunci este bine sa o vezi în forma in care este acum, deoarece este fermecatoare!

2. Fantana de la Montjuic

Fantana de la Montjuic

Una dintre serile pe care le petreci in Barcelona trebuie sa fie dedicata fantanii de la Montjuic. Construita in 1929, aceasta ofera un spectacol incredibil cu lumini, muzica si efecte vizuale.

Partea buna este ca poti sa urmaresti spectacolul in mod gratuit. Totusi, partea proasta este ca intregul loc de langa fantana poate sa devina extrem de aglomerat.

3. La Rambla

Strada La Rambla

Este unul dintre cele mai faimoase bulevarde din intreaga lume si un loc obligatoriu de vizitat in Barcelona! Daca iubesti locurile animate si colorate, cu siguranta te vei indragosti de acest bulevard.

Aloca putin timp pentru a te plimba de la Plazza Catalunya pana la monumentul lui Columb din portul Vell. Admira artistii stradali si savureaza o cafea la una dintre numeroasele terase.

4. La Boqueria

Piata La Boqueria

Daca ai ajuns pe La Rambla, mai trebuie sa faci doar cativa pasi pentru a descoperi cea mai faimoasa piata din Barcelona. Chiar daca este o piata, consider ca este unul din acele obiective turistice de neratat, mai ales pentru gurmanzi.

La Boqueria este o adevarata simfonie de culori, cu numeroase fructe proaspete, o varietate uriasa de pesti, fructe de mare si multe specialitati locale din care merita sa degusti.

5. Parcul Guell

Parcul Guell

Atunci cand esti in acest oras spaniol vei vizita o multime de atractii turistice si monumente care au in comun un nume: Gaudi. Esti aproape fortat sa o faci, in conditiile in care o buna parte dintre obiectivele turistice din Barcelona ii poarta semnatura sau au legatura cu el.

Parcul Guell este considerat a fi cea mai artistica opera a arhitectului. Va trebui sa urci 900 de metri pentru a ajunge la el.

Totusi, vei putea sa faci o poza cu celebra soparla din mozaic sau cu alte sculpturi specifice lui Gaudi. Initial, parcul trebuia sa fie un cartier exclusivist cu 60 de case, insa planul nu a functionat.

6. Casa Mila (La Pedrera)

Casa Mila obiectiv turistic Barcelona

Tot Gaudi a proiectat si Casa Mila. Desi a fost construita in 1910, aceasta are o arhitectura futurista pe care nu te vei satura sa o admiri.

Daca o vizitezi seara, trebuie sa urci pe acoperis. O sa te bucuri de nenumaratele lasere si proiectii de pe sculpturile artistului.

7. Casa Batllo

Casa Batllo

Desi nu este construita de la zero dupa planurile lui Gaudi, ci doar renovata, a ajuns sa fie pe lista obiectivelor turistice de vizitat in Barcelona.

Este destul de aproape de Casa Mila. Asadar le poti vizita in aceeasi zi. Si in aceasta casa acoperisul este atractia principala. Piesa principala de pe acoperis este spatele unui dragon ilustrat in mozaic.

8. Muzeul Picasso

Muzeul Picasso

Nu poti sa pleci din Barcelona fara a vizita muzee. Cel mai important este (probabil) muzeul Picasso.

Chiar daca pictorul nu s-a nascut in acest oras, ci in Malaga, s-a considerat toata viata a fi din Barcelona. Aici s-a format si a expus pentru prima data.

In acest muzeu exista peste 4000 de lucrari deosebit de frumoase, locul in care este amenajat fiind si el foarte atractiv. Acesta este compus din mai multe conace gotice care sunt in sine o opera artistica.

9. Barceloneta

Plaja Barceloneta

Orasul lui Gaudi este construit pe malul marii. Este pacat sa nu mergi si la plaja pentru cateva ore. Cea mai apropiata si cea mai populara plaja este Barceloneta.

Mereu plina de turisti, aceasta iti ofera posibilitatea sa experimentezi sporturi extreme pe apa sau pur si simplu sa inoti si sa te prajesti la soare.

Daca iti place marea, merita sa pui aceasta plaja pe lista de atractii turistice din Barcelona.

10. Tibidabo

Muntele Tibidabo

De pe plaja poti urca direct pe munte. Tibidabo este varful situat in Barcelona care ajunge la 500 de metri altitudine si-ti ofera extrem de multe lucruri de facut.

Poti face o drumetie pana in varf pentru a admira Barcelona de sus. Poti vizita catedrala impunatoare pe care o gasesti aici sau iti poti pune spiritul de aventura la incercare in parcul de distractii.

11. Aquarium

Aquarium un important obiectiv turistic din Barcelona

Iubesti viata marina? Capitala Cataluniei are ce sa-ti ofere. Aquariumul este amenajat intr-o cladire impunatoare si are nu mai putin de 450 de specii de animale acvatice.

Este unul dintre putinele acvarii din lume care iti permite sa te plimbi printr-un tunel de sticla construit in apa…chiar pe sub rechini, pisici de mare sau pestisori colorati!

12. Muzeul Ciocolatei

Muzeul Ciocolatei

Barcelona are o multime de muzee tematice foarte interesante. Cel mai atractiv insa este Muzeul Ciocolatei. Biletul de intrare este un baton delicios de ciocolata 🙂 , iar sculpturile de aici sunt impresionante.

Evident, toate sunt construite din ciocolata. Pe langa faptul ca il vei putea vedea pe Messi construit in intregime din ciocolata, vei putea vedea si procesul prin care acesta a fost obtinut.

13. Castelul Montjuic

Castelul Montjuic

Este un castel cu istorie veche, care dateaza inca de la inceputul anilor 1600. De-a lungul timpului a avut rol de aparare sau a fost inchisoare pentru prizonierii politici.

Forma castelului este de stea, altitudinea la care este construit este de 170 de metri si privelistea pe care o poti admira de aici este impresionanta.

Daca vrei ca experienta la castel sa fie una cat se poate de memorabila, este bine sa urci pana aici cu telefericul care pleaca din Avenida de Miramar.

14. Muzeul National de Arta Catalana

Muzeul National de Arta Catalana

Este situat chiar langa Fantanile Magice si este gazduit într-un palat deosebit de frumos. Aici poti descoperi forme de arta foarte variate. Cum ar fi colectii de numismatica, fotografii, gravuri sau sculpturi.

Daca vrei sa admiri exponatele cu atentie, este bine sa iti iei cateva ore pentru a vizita acest muzeu.

15. Stadionul si Muzeul Olimpic

Stadionul si Muzeul Olimpic

Anul in care Barcelona a devenit un oras extrem de atractiv din punct de vedere turistic este cel in care a gazduit Olimpiada. Acest lucru s-a intamplat in 1992, an in care a fost dat in folosinta un intreg parc Olimpic.

Stadionul este impresionant, insa ceea ce este si mai impresionant este faptul ca o poti admira pe Nadia Comaneci cum executa un exercitiu de 10 in 1976, la Montreal. Filmare pusa la loc de cinste in Muzeu.

16. Camp Nou

Stadionul Camp Nou

FC Barcelona este unul dintre motivele pentru care foarte multi oameni ajung in acest oras, iar stadionul Camp Nou trebuie sa fie pe lista de obiective turistice din Barcelona daca esti un impatimit al sportului rege.

Echipa de fotbal reuseste sa isi faca fani in intreaga lume, ceea ce face ca orice meci pe Camp Nou sa se joace cu casa plina.

Daca nu ajungi sa iei parte la un meci, poti macar sa vizitezi muzeul stadionului si sa iti faci o poza cu Messi de ceara.

17. Catedrala Gotica La Seu

Catedrala Gotica La Seu

Desi toata atentia este asupra catedralei Sagrada Familia, Barcelona are si alte constructii religioase foarte atractive.

Una dintre acestea este La Seu. O catedrala gotica construita intre secolul XIII si secolul XX, pe locul unui vechi loc de rugaciune care data din anul 343.

18. Parcul de Distractii Port Aventura

Parcul de Distractii Port Aventura

Pentru o portie de adrenalina mai mare decat cea oferita de Tibidabo, poti merge la Port Aventura. Este adevarat ca va trebui sa mergi o ora cu trenul sau autobuzul pana aici, dar crede-ma pe cuvant…merita efortul.

Vei descoperi un parc de distractii care are zeci de atractii care iti ofera senzatii tari, dar si spectacole organizate zilnic sau locuri in care te poti relaxa la plaja.

19. Arcul de Triumf

Arcul de Triumf

Este realizat de Josep Vilaseca i Casanovas si a fost principala poarta de intrare la prima expozitie internationala din Spania, in 1888.

Construit din caramida rosie, arcul este dedicat industriei, artizanatului si afacerilor. Ceea ce este inedit este faptul ca este unul dintre putinele arcuri de triumf din lume construite cu scop civil, nu militar.

20. Parcul Citadelei (Parc de la Ciutadella)

Parcul Citadelei (Parc de la Ciutadella)

Dupa ce iti consumi energia plimbandu-te, distrandu-te in parcuri tematice sau admirand operele lui Gaudi, te poti relaxa în Parcul Citadelei.

Este o oaza de verdeata a Barcelonei in care vei gasi inclusiv o gradina zoologica. In acest parc poti admira inclusiv cateva cladiri moderniste, cum ar fi Castelul celor trei Dragoni.


Lista cu obiective turistice Barcelona poate sa continue, deoarece ai foarte multe locuri de vizitat in acest oras magnific.

Daca iti petreci cateva zile aici, pe langa bifarea tuturor atractiilor turistice importante, nu rata sa mananci o portie de Paella si sa bei o carafa cu sangria! Te vei indragosti de ele.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comentarii