Obiective turistice Praga

Top 20 obiective turistice Praga

Cunoscut si sub denumirea de „orasul de aur”, Praga are foarte multe locuri frumoase de vizitat. Exact despre acestea vei afla din acest articol, in care iti voi prezentata cele mai importante obiective turistice din Praga.

Daca vrei sa vizitezi Praga, nu planui sa o faci limitandu-te la un city break. Capitala ceha abunda de atractii turistice, asa ca acorda-i mai multe zile pentru a o vizita.

Te vor surprinde cultura, istoria, numeroasele stiluri arhitecturale pe care le vei gasi pe strazile orasului din Cehia.

Daca vrei sa te numeri printre cei peste sapte milioane de turisti care viziteaza Praga anual, iata o lista a celor mai importante locuri de vizitat in Praga.

1. Castelul Praga

Castelul Praga

Una dintre cele mai importante atractii turistice din Praga este castelul cu acelasi nume. Daca initial a fost construit cu rol de fortareata, in prezent este resedinta Presedintelui Republicii Cehe.

Castelul Praga este un loc unic, cu atat mai mult cu cat intalnesti aici cele mai importante stiluri arhitecturale ale ultimului mileniu.

Ar fi interesant sa admiri castelul noaptea, cand jocurile de lumini de pe pereti il transforma intr-un real spectacol.

2. Podul Carol (Charles Bridge)

Podul Carol

Podul Carol este unul dintre cele mai spectaculoase poduri din Europa. Merita vizitat in special dupa lasarea intunericului, cand devine unul dintre cele mai atractive obiective turistice din Praga.

Se pare ca atunci are un farmec aparte, datorat luminilor si statuilor care acompaniaza cei 520 de metri lungime ai podului.

Una dintre cele mai importante statui care se afla pe pod este a regelui Charles. In timpul domniei lui a fost construit podul, care ii poarta numele si astazi.

3. Catedrala Sfantul Vitus

Catedrala Sfantul Vitus

Catedrala Sfantul Vitus reprezinta cea mai mare catedrala romano-catolica din Cehia si unul dintre cele mai importante obiective turistice din Praga.

A fost nevoie mai bine de 500 de ani pentru a fi construita. In tot acest timp s-au facut modificari si imbunatatiri, ducand la o imbinare a mai multor stiluri arhitecturale.

Poti observa cum stilul baroc se imbina cu cel neo-gotic sau stilul gotic este armonios imbinat cu cel renascentist. In interior atrag atentia culorile splendide ale vitraliilor, care descriu Sfanta Treime.

O urcare pe turnul principal al catedralei iti asigura o priveliste deosebita si unica asupra intregului oras.

4. Centrul vechi din Praga (Staré Město)

Centrul vechi din Praga

Locul ideal in care sa savurezi o cafea sau sa te plimbi pe stradutele istorice ale orasului Praga este centrul vechi.

Aici vei gasi o multime de restaurante, terase, pub-uri, centre de distractie si de agrement, galerii de arta si muzee.

De piata din centrul vechi al Pragai se leaga inceputurile comertului, undeva prin secolul al XI-lea. In acea perioada era un important punct commercial al mai multor rute pe care se transportau diverse marfuri. Acest lucru facea ca centrul vechi sa fie mereu aglomerat.

Asa se intampla si in zilele noastre, cand nu doar cehii, cat mai ales turistii, viziteaza locul cu mare interes.

5. Casa Dansatoare

Casa dansatoare

Ridicata intre anii 1992 si 1996, Casa Dansatoare are o istorie mai recenta, comparativ cu celelalte mari atractii turistice din Praga.

Totusi, aceasta constructie a starnit mari controverse in primii ani dupa finalizare. Localnicii considerau ca nu se incadreaza in stilul architectural al zonei, insa vazand interesul turistilor, au acceptat-o.

Denumirea cladirii nu este deloc intamplatoare, deoarece privind constructia aproape ca poti spune ca vezi doi dansatori.

Cu o arhitectura moderna, formata din curbe unice, unul dintre cele doua turnuri este in forma de femeie, care poarta fusta. Din aceasta cauza a fost poreclita „Fred and Ginger”, dupa celebrii dansatori americani Fred Astaine si Ginger Rogers.

6. Cladirea Klementinum (Biblioteca Nationala)

Cladirea Klementinum

Cladirea Klementinum este una dintre cele mai frumoase cladiri din Europa si unul dintre obiectivele turistice din Praga de neratat. In prezent, gazduieste Biblioteca Nationala din Praga.

Construita in stil baroc, cladirea a avut rolul de a deservi ca punct de lucru pentru o serie de importanti matematicieni, filozofi, astronomi sau istorici.

Dupa ce a devenit proprietatea statului, aici s-au pus bazele unei biblioteci care, in momentul de fata, detine peste 6 milioane de carti.

7. Galeria Nationala

Galeria Nationala din Praga

Galeria Nationala din Praga gazduieste unele dintre cele mai importante colectii de arta din Europa. Desi se axeaza in principal pe opere ale artistilor cehi, se regasesc si alti artisti straini, precum Monet sau Picasso.

Un element important de mentionat este faptul ca include si alte forme de arta, precum fotografie, sculptura, moda sau arte aplicate.

8. Casa Municipala

Casa Municipala

Casa Municipala reprezinta cea mai emblematica cladire in stil Art Nouveau din Praga.

In interior, Casa Municipala contine mai multe sali, printre care cea mai importanta este Sala Smetana. Aceasta gazduieste in principal concertele Orchestrei Simfonice, Festivalul Primavara sau concerte de orga.

O alta sala importanta a Casei Municipale este cunoscuta sub denumirea de Salonul Primarului. In 1918 aici a fost semnat actul de „nastere” al statului independent Cehoslovacia.

9. Cartierul Evreiesc (Josefov)

Cartierul Evreiesc (Josefov)

Din lista de obiective turistice din Praga face parte si Cartierul Evreiesc. Aceasta zona a devenit cunoscuta, odata cu construirea unor interesante cladiri de apartamente, in stil Art Nouveau.

Totusi, astazi se bucura de o popularitate aparte datorita Muzeului Evreiesc. Acesta cuprinde Sinagoga Spaniola, Sinagoga Maisel, Sinagoga Klaus, Sinagoga Pinkas, Cimitirul Vechi Evreiesc si Sala Ceremoniala.

10. Strada de aur (Zlatá ulička)

Strada de aur (Zlatá ulička)

Una dintre cele mai celebre strazi din Praga, Zlatá ulička, este formata din doar 11 case, viu colorate. Acestea au fost construite la sfarsitul secolului al XVI-lea, cu scopul de a-i gazdui pe gardienii imparatului Rudolf al II-lea de Habsburg.

Totusi, se pare ca numele strazii se datoreaza unor aurari care au locuit acolo cativa ani mai tarziu.

Strada mai este cunoscuta si sub denumirea de Strada Alchimistilor, datorita unei legende care spune ca in acele case ar fi locuit niste alchimisti. Acestia ar fi incercat sa transforme fierul in aur, pentru a obtine elixirul vietii si piatra filozofala.

Se pare ca renumitul scriitor ceh Franz Kafka ar fi locuit la casa cu numarul 22.

11. Turnul de observare Petřín

Turnul de observare Petřín

Turnul de observare Petřín, amplasat pe dealul cu acelasi nume, pare a fi Turnul Eiffel, unul dintre cele mai reprezentative obiective turistice din Paris.

Desi aspectul Turnului  Petřín se aseamana izbitor de mult cu cel al Turnului Eiffel, diferenta dintre cele doua este ca turnul din Praga are doar 63 de metri.

Turnul de observare Petřín este unul dintre cele mai spectaculoase locuri de vizitat din Praga. Vizitatorii pot urca pe scari pana in varful turnului sau pot alege varianta comoda, liftul.

Indiferent cum ar alege sa urce, privelistea de sus le va taia respiratia.

12. Piata Wenceslas

Piata Wenceslas

Piata Wenceslas a fost construita in timpul domniei regelui Charles al XIV-lea, fiind initial piata de cai. Multi ani mai tarziu, in 1989, in aceasta piata a avut loc Revolutia de Catifea, care a avut ca finalitate inlaturarea regimului comunist.

In prezent, piata este in permanenta incarcata de emotie, fiindca aici au loc principalele demonstratii si spectacole stradale.

13. Zidul lui John Lennon

Zidul lui John Lennon

Desi cunoscutul cantaret John Lennon nu a ajuns niciodata in Praga, are aici un zid care ii poarta numele. Imediat dupa moartea sa, fanii si-au aratat durerea prin desenarea unor versuri ale cantecelor sale pe un zid.

Un alt motiv al desenelor se pare ca ar fi fost un protest mut impotriva regimului comunist sub dictatura caruia se afla tara in acea perioada. Autoritatile ar fi sters desenele, insa ele au fost refacute.

Locul a devenit un simbol al sperantei si al pacii, iar de atunci anual oamenii se aduna pentru a comemora moartea cantaretului.

14. Ceasul astronomic

Ceasul astronomic

Una dintre cele mai spectaculoase atractii turistice din Praga este ceasul astronomic din centrul vechi al orasului. Orologiul dateaza din anul 1410, insa a fost restaurat 80 de ani mai tarziu.

O legenda stranie spune ca ceasornicarului care a facut lucrarea i s-ar fi scos ochii.  Motivul acestei orori este pentru a-l impiedica sa mai realiza un ceas asemanator in alt oras din Europa.

La ora fixa, intre orele 9 si 21, in partea superioara a ceasului pot fi observate miscandu-se figurinele celor 12 apostoli.

15. Biserica Sfantul Nicolae

Biserica Sfantul Nicolae

Fiind una dintre cele mai noi biserici din Praga, biserica Sfantul Nicolae se face remarcata prin stilul sau.

Construita de iezuiti in secolul al XVIII-lea, are un interior splendid, realizat in stil baroc de catre cunoscutul pictor ceh Karel Skreta.

In interior se organizeaza frecvent concerte, in special de muzica clasica, dar si religioasa.

16. Teatrul National

Teatrul National din Praga

Situat pe malul raului Vltava, Teatrul National din Praga este o cladire cocheta si emblematica pentru arta spectacolelor.

Cu un trecut tumultuos, inchis multa vreme de comunisti si chiar ars din temelii, Teatrul National este un simbol al culturii pragheze.

17. Castelul Vyšehrad

Castelul Vyšehrad

Situat pe un deal de pe malul estic al Raului Vlatva, Castelul Vyšehrad (Castelul de Sus) este locul ideal pentru o plimbare relaxanta sau poate un picnic. Pe langa o priveliste incantatoare, vei descoperi aici o cetate a carei istorie este inconjurata de mister.

Se spune ca cetatea dateaza din secolul al X-lea. Conform legendei populare, Castelul Vyšehrad ar fi fost prima asezare din Praga, detinut de o printesa care ar fi dorit sa construiasca un oras in jurul sau. Ulterior, a devenit, pentru multa vreme, resedinta regelui Vratislav al II-lea.

Cetatea Vyšehrad cuprinde Cimitirul Vyšehrad unde se afla mormintele unor personalitati de elita din Cehia si Bazilica Sfintilor Petru si Pavel.

De asemenea, tot aici vei gasi Rotunda Sfatului Martin, cea mai veche constructie din capitala ceha. 

18. Muzeul National

Muzeul National din Praga

Cel mai vechi muzeu din Cehia, Muzeul National, a fost infiintat in 1800. Pentru a putea gazdui cat mai multe colectii din domenii diferite, Muzeul National are mai multe locatii.

Toate insumeaza milioane de articole din domenii precum arheologia, antropologia, minerologia, zoologia, muzica si arte.

Ca sa-ti faci o idee mai clara asupra tuturor locatiilor si colectiilor muzeului, iti recomand sa vizitezi site-ul oficial al Muzeului National.

19. Gradina Zoologica

Gradina Zoologica din Praga

Recenziile vizitatorilor claseaza Gradina Zoologica din Praga printre primele 10 din lume. Pe o suprafata de peste 140 de hectare, pot fi intalnite aproximativ 700 de specii de animale, unele dintre ele pe cale de disparitie.

Fiind dispusa pe o intindere atat de mare, gradina zoologica poate fi vizitata si din telescaun. O astfel de vizita promite vederi minunate asupra mai multor incinte cu animale, inclusiv a junglei tropicale interioare.

20. Manastirea si Biblioteca Strahov

Manastirea si Biblioteca Strahov

Manastirea Strahov dateaza din secolul al XII-lea, fiind a doua cea mai veche manastire din Praga.

Cele mai importante sali ale manastirii sunt cele care gazduiesc Biblioteca Filozofica si Biblioteca Teologica.


Oricate zile ai vrea sa petreci in Praga, in calatoria ta trebuie sa experimentezi si bucataria pragheza. Numeroasele restaurante si berarii din oras iti vor face experienta de neuitat.

Cu atat mai mult ca Praga este foarte ofertanta din acest punct de vedere. Nu lipsesc nici degustarile de bere, care se organizeaza aproape la tot pasul. 🙂

Daca ti-a placut acest articol cu top 20 de obiective turistice din Praga, am aprecia daca ne-ai da un share pe retelele de socializare. Vacanta placuta!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *