• Meniu
  • Meniu
Obiective turistice Szeged

Obiective turistice Szeged

Aflat aproape de granita cu Romania, Szeged (tradus in romana Seghedin) este cel de-al patrulea oras ca marime si unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat din Ungaria. Multe obiective turistice din Szeged se remarca prin superba arhitectura in stil Art Nouveau.

Distrus aproape in totalitate de o inundatie care a avut loc in anul 1879, Szeged a renascut mai frumos ca niciodata. Majoritatea locurilor de vizitat in Szeged pe care le putem admira astazi au fost construite la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX.

Szeged este un important centru universitar si cultural al Ungariei. Este un oras plin de viata, care gazduieste frecvent festivaluri, concerte si numeroase alte evenimente in aer liber.

In acelasi timp, este un oras linistit care iti va oferi o experienta relaxanta. Vei decoperi cateva capodopere arhitecturale care se incadreaza lejer printre cele mai frumoase obiective turistice din Europa. Iata care sunt cele mai populare locuri de vizitat in Szeged!

1. Piata Catedralei (Dóm Tér)

Piata Catedralei (Dóm Tér)

Piata Catedralei (Dóm Tér) detine unele dintre cele mai importante obiective turistice din Szeged. Este cea mai impresionanta piata din oras si reprezinta principalul punct de plecare pentru fiecare turist care vine sa viziteze orasul Szeged.

Aceasta superba piata a fost reabilitata in jurul anilor 1930 si este inconjurata de un ansamblu de cladiri construite din caramida rosie, dispuse in forma literei U.

Ceea ce se remarca din acest ansamblu de cladiri frumoase este renumitul Panteon din Szeged. Un culoar lung cu multe arcade care adaposteste 106 de statui ale unor personalitati emblematice din Ungaria.

Piata Catedralei (Dóm Tér) atrage si mai mult interesul turistic datorita faptului ca aici se afla doua dintre cele mai emblematice locuri de vizitat din Szeged, Biserica Votiva si Turnul Dömötör.

 Insa, aceasta piata nu este populara doar pentru turisti, ci si un loc frecventat de localnici. In Piata Catedralei se organizeaza frecvent concerte, festivaluri si alte evenimente culturale. Aici se are loc in fiecare an, pe timpul verii, Festivalul de Teatru in Aer Liber.

2. Biserica Votiva

Biserica Votiva

Biserica Votiva se inalta semet in Piata Catedralei (Dóm Tér), pe care o domina prin maretia si spledoarea ei. Lucrarile pentru constructia bisericii au inceput in anul 1914 si au fost finalizate abia in anul 1930, din cauza Primului Razboi Mondial.

Votiva este o biserica catolica, inchinata Maicii Domului. A fost ridicata pe locul unde odinioara se afla Biserica Sfantul Dumitru, distrusa aproape in totalitate de inundatiile din 1879.

Arhitectura Bisericii Votiva imbina stilul neogotic cu cel neoromanic si bizantin. Este un edificiu inalt de aproximativ 54 de metri cu doua turnuri asezate de o parte si de alta ce au o inaltime de 91 de metri.

Interiorul are o capacitate de aproximativ  5.000 de persoane si este la fel de spectaculos ca si exteriorul.

Biserica este frumos decorata cu fresce, mozaicuri si adaposteste o impresionanta orga, considerata una dintre cele mai mari din Europa.

Biserica Votiva poate fi vizitata si chiar poti sa urci intr-unul din turnuri care iti ofera o frumoasa panorama asupra intregului oras.

3. Turnul Sfantul Dumitru (Turnul Dömötör)

Turnul Sfantul Dumitru

Turnul Sfantului Dumitru (Turnul Dömötör) este unul dintre cele mai populare obiective turistice din Szeged. Se pare ca este cea mai veche constructie din oras, fiind o dovada a faptului ca Szeged are o istorie indelungata.

Turnul Dömötör este sigura ramasita din Biserica Sfantul Dumitru, despre care ti-am pomenit mai sus. Il poti vedea chiar langa Biserica Votiva, in partea stanga, cum te uiti spre fatada principala a acesteia.

4. Biserica Ortodoxa Sarba

Biserica Ortodoxa Sarba

Biserica Ortodoxa Sarba se afla foarte aproape de Piata Catedralei. Asa ca, daca tot esti in zona ar fi bine sa o vizitezi.

A fost construita de comunitatea sarba care s-a stabilit in Szeged in numar destul de mare, dupa eliberarea de sub ocupatia turca din anul 1686.

Biserica Ortodoxa Sarba dateaza din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea si se remarca prin stilul arhitectural baroc.

Trebuie neaparat sa o vizitezi in interior, deoarece te va suprinde cu un superb iconostas pe care sunt asezate intr-un mod inedit nu mai putin de 74 de icoane.

5. Muzeul Móra Ferenc (Palatul Cultural)

Muzeul Móra Ferenc

De pe lista cu obiective turistice din Seged nu poate sa lipseasca nici Muzeul Ferenc Móra, caruia i se mai spune si Palatul Cultural. Il vei gasi aproape de frumosul Pod Belváros de peste Raul Tisa.

Muzeul este gazduit de o cladire grandioasa si poarta numele celebrului scriitor maghiar Ferenc  Móra.

Acesta a fost unul dintre directorii muzeului intre anii 1917-1934, a carei statuie se afla in fata cladirii, alaturi de cea a lui István Tömörkény, un alt scriitor maghiar si director al acestui muzeu.

In interior, Muzeul Ferenc Móra gazduieste numeroase expozitii permanante unde vizitatorii pot vedea opere de arta ale unor pictori celebri, exponate mestesugaresti traditionale, de stiinte alte naturii si din alte domenii. De altfel, sunt organizate frecvent expozitii temporare.

6. Piata Széchenyi  (Széchenyi tér)

Piata Széchenyi

De la Muzeul Ferenc Móra poti continua plimbarea spre Piata Széchenyi, care se afla la doar 3 minute de mers pe jos.

Acesta zona pietonala este o oaza de verdeata care iti va permite sa iti tragi sufletul dupa ce ai vizitat cateva obiective turistice din Szeged.

Piata Széchenyi este situata in centrul orasului si se intinde pe o suprafata vasta. Este locul ideal pentru o plimbare relaxanta, fiind foarte populara pentru localnici si turisti.

Inconjurata de cladiri frumoase, piata este atractiva datorita numarului mare de copaci, magnolii infloriti, ronduri de flori, fantani arteziene si statui ale unor personalitati celebre. Aici se organizeaza frecvent concerte, festivaluri, targuri si alte evenimente.

7. Cladirea Primarie

Cladirea Primarie

Daca tot te afli in Piata Széchenyi ai ocazia sa admiri si cladirea Primariei care se afla aici si este usor de remarcat.

Aceasta cladire nu a scapat nici ea de inundatiile care au afectat orasul in anul 1879, fiind destul de avariata.

A fost reabilitata ulterior si a fost inaugurata in anul 1883, de insusi Imparatul Franz Joseph. Pe langa arhitectura in stil neogotic a cladirii, un alt punct de atractie il reprezinta Podul Suspinelor.

Acesta este un pasaj acoperit care leaga cladirea Primariei de sediul Consiliului Local, gazduit de cladirea alaturata.

8. Strada Kárász

Strada Kárász

Dupa nici 5 minute de mers pe jos ajungi pe strada Kárász, o zona pietonala foarte frumoasa.

Inconjurata de cladiri colorate si ingrijite, aceasta starda pietonala este impanzita de magazine, terase si cafenele. Este locul perfect pentru a te savura o bautura racoritoare sau o cafea, intr-o atmosfera vibranta.

Strada Kárász leaga Piata Klauzál de Piata Dugonics, o alta zona popular, mai ales printre studenti, avand in vedere ca se afla in fata cladirii Universitatii din Szeged.

Piata detine o frumoasa fantana arteziana muzicala, fiind o atractie pentru turisti si localnici.

9. Palatul Reok

Palatul Reok

Continuand explorarea celor mai importante locuri de vizitat din Szeged vei ajunge la Palatul Reok. Nu rata aceasta superba cladire construita in anul 1907 de arhitectul maghiar Ede Magyar, supranumit „Gaudi al Ungariei”.

Palatul Reok este inca o dovada in plus a frumusetii uluitoare a arhitecturii Art Nouveau. Fatada cladirii se remarca prin culoarea alba cu accente de verde si este frumos ornamentata cu crini lila.

Pe suprafata cladirii atrag atentia elementele din fier forjat care decoreaza balcoanele deschise si ferestrele cladirii.

Cladirea Palatului Reok gazduieste Centrul Regional de Arte, unde pot fi vazute opere de arta ale unor pictori celebri precum Rembrandt, Chagall si Picasso. Dincolo de aceste expozitii, interiorul cladirii te va surprinde la fel ca exteriorul.

10. Sinagoga Noua

Sinagoga Noua

Printre cele mai spectaculoase obiective turistice din Szeged se numara si Sinagoga Noua. Aceast edificiu te va surprinde cu siguranta prin frumusetea si maretia lui.

Sinagoga Noua a fost construita la inceputul secolului XX, imbinand stilul athitectural Art Nouveau cu cel maur si a servit ca lacas de cult pentru comunitatea de evrei din oras.

Are dimensiuni colosale si este cea de-a doua sinagoga ca marime din Ungaria.  Cea mai mare este Sinagoga de pe strada Dohány din capitala, una dintre cele mai spectaculoase atractii turistice din Budapesta.

11. Gradina Botanica

Gradina botanica din Szeged

Gradina Botanica Universitara a fost infiintata in anul 1922 de profesorul universitar István Gyorffy cu scopul de a servi ca material didactic pentru studenti.

Initial avea o suprafata mai mica fata de cea de astazi, insa s-a extins de-a lungul timpului.

Gradina Botanica Universitara este un paradis natural si unul dintre cele mai atractive locuri de vizitat in Seged.

Detine o colectie impresionanat de plante si copaci, din toate zonele lumii. Vei putea admira lotusi, ficusi, sequoia, orhidee, trandafiri, ferigi, arbore de cacao, vanilie, cafea, piper si multe altele.

De altfel, poti sa vezi diferite specii de fluturi si pasari in acest mediu linistit din Szeged.

12. Gradina Zoologica

Grazina Zoologica din Szeged

Gradina Zoologica se afla situata in afara orasului, insa merita trecuta pe lista ta de locuri de vizitat in Szeged. Daca nu esti cu masina proprie, exista optiunea  transportului in comun care te va duce pana acolo.

Atat pentru adulti, dar mai ales pentru copii, Gradina Zoologica va fi o incantare. A fost deschisa in anul 1989 si se intinde pe o suprafata mare.

Este usor de vizitat, deoarece animalele sunt distribuie in functie de regiunea geografica din care provin, iar fiecare sector reconstituie habitatul lor natural. 

Gradina Zoologica detine numeroase specii de animale, unele pe cale de disparitie. Vei putea sa vezi aici: lei, tigri, girafe, leoparzi, maimute, suricate, pinguini, furnici gigantice, camile, antilope, struti, etc.


Acestea sunt cele mai importante obiective turistice din Szeged, insa orasul ofera mai mult de atat.

Printre principalele atractii se numara si baile termale din oras, o activitate specifica Ungariei, precum si gastronomia locala pentru care orasul este renumit.

Szeged merita luat in calcul ca o destinatie de weekend sau chiar pentru un popas in trecere daca te indrepti spre Budapesta sau alte locuri de vizitat din Austria. Daca petreci o zi sau doua in oras, s-ar putea sa iti doresti sa te reintorci.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.