Bologna este un oras italian frumos, situat in regiunea Emilia-Romagna, o zona renumita pentru gastronomia delicioasa. La fel ca mai toate orasele din Italia, sunt obiective turistice in Bologna care te vor cuceri.
Situat in nordul Italiei, Bologna este un oras-fortareata cu o istorie indelungata si un patrimoniu cultural vast.
Acest oras vibrant este un important centru universitar, frecventat de studenti care ii confera un aer tineresc si modern.
Numeroasele atractii turistice din Bologna atrag vizitatori din toate colturile lumii. Fie ca vrei sa ii descoperi istoria, arta, arhitectura, gastronomia locala sau pur si simplu sa experimentezi stilul de viata autentic italian, acest oras este destinatia ideala.
Ce sa vizitezi in Bologna? Descopera din acest articol cele mai importante si populare locuri de vizitat in Bologna.
1. Piata Maggiore (Piazza Maggiore)
Situata in centrul istoric al orasului, Piata Maggiore se numara printre cele mai populare locuri de vizitat in Bologna.
Este locul unde se aduna localnicii si turistii pentru a socializa si a admira arhitectura medievala a orasului.
Piata Maggiore detine multe atractii turistice din Bologna. Aici se afla impresionanta Bazilica San Petronio. Piata este marginita de cladiri istorice importante, precum Palazzo del Podestà, Palazzo d’Accursio si Palazzo del Re Enzo.
In apropiere se afla Fantana lui Neptun (Fontana del Nettuno) si Biblioteca Salaborsa, o biblioteca publica ce are o istorie indelungata.
De asemenea, strazile inguste din jurul Pietei Maggiore sunt pline de buticuri, piete si restaurante traditionale.
Atmosfera din Piata Maggiore este mereu vibranta. Este locul perfect unde sa te relaxezi pe o terasa si sa savurezi o bautura.
Daca te afli in piata intr-o seara de vara, s-ar putea sa ai ocazia sa vizionezi un film alaturi de bolognezi, difuzat in cadrul programului Cinema sub stele (Sotto le Stelle del Cinema).
2. Bazilica San Petronio (Basilica di San Petronio)
Bazilica San Petronio domina Piata Maggiore prin maretia ei. Aceasta impresionanta biserica gotica ocupa locul sase ca marime in Europa si este una dintre cele mai importante atractii turistice din Bologna.
Lucrarile pentru constructia Bazilicii San Petronio au inceput in anul 1390, insa fatada sa este inca nefinisata.
In interior, biserica gazduieste un cadran solar urias, aflat pe podea. Acesta a fost proiectat la jumatatea secolului al XVII-lea si este de-a dreptul impresionant.
De asemenea, interiorul Bazilicii San Petronio este decorat cu vitralii si fresce superbe. Detine mai multe capele care adapostesc numeroase opere de arta.
Una cele mai valoroase este Crucifixul lui Giovanni da Modena din Cappella dei Re Magi.
3. Palatul Accursio (Palazzo d’Accursio)
Palatul Accursio (Palazzo d’Accursio) este situat pe latura vestica a Pietei Maggiore, in apropiere de Bazilica San Petronio.
Aceasta cladire impresionanta dateaza din anul 1336 si mai este cunoscuta ca Palatul Comunale.
De-a lungul secolelor si pana in prezent, Palatul Accursio a gazduit sediul primariei din Bologna. Palatul este cunoscut pentru succesiunea de sali interioare decorate cu fresce si opere de arta, ce pot fi vizitate.
De asemenea, Palatului Accursio gazduieste Colectiile Municipale de Arta. Acest muzeu civic este situat la ultimul etaj al cladirii si detine o colectie interesanta de sculpturi, picturi si piese de mobilier.
O experienta interesanta ar fi sa urci in Turnul cu Ceas al Palatului Accursio. Totusi, la momentul in care am scris acest articol, turnul nu era deschis pentru vizite.
Chiar si asa, merita sa ai in vedere aceasta activitate si sa verifici daca s-a redeschis pentru a-l vizita atunci cand ajungi in Bologna.
4. Fantana lui Neptun (Fontana del Nettuno)
Fantana lui Neptun este unul dintre simbolurile orasului si unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Bologna.
Este situata in Piata lui Neptun (Piazza del Nettuno), langa Piata Maggiore, in fata Palatului Accursio.
Fantana lui Neptun a fost construita din marmura si bronz prin anii 60 ai secolului al XVI-lea. In varful ei se afla o impresionanta statuie din bronz care il intruchipeaza pe Neptun, zeul marii.
Aceasta este opera sculptorului flamand Giambologna, cunoscut si sub numele de Jehan Boulongne.
La picioarele lui Neptun se afla statuile a patru heruvimi, iar mai jos patru sirene. Din sfarcurile acestora tasneste apa, simbolizand raurile de pe cele patru continente care erau cunoscute in acele timpuri.
5. Turnurile Asinelli si Garisenda
Cele doua Turnuri (Le due Torri) inclinate Asinelli si Garisenda sunt obiective turistice din Bologna foarte cunoscute.
Aceste doua turnuri medievale simbolice ale orasului sunt situate in Piazza di Porta Ravegnana, la 5 minute de mers pe jos din Piata Maggiore.
Turnul Asinelli este cel mai inalt turn medieval inclinat din lume. Are o inaltime de 97 de metri si o inclinare de aproximativ 2 metri pe verticala.
Fratele lui mai mic, Turnul Garisenda are o inaltime de doar 47 de metri. Acesta nu impresioneaza neaparat prin inaltimea sa, ci prin aspectul si inclinarea de aproximativ 3 metri.
Turnurile inclinate Asinelli si Garisenda au fost ridicate de familii nobile ale orasului prin secolul al XII-lea. In zilele noastre sunt simboluri ale orasului si se remarca prin aspectul lor medieval.
Turnul Asinelli este deschis vizitatorilor. Turistii mai aventurosi pot urca cele 498 de trepte din lemn pana in varful turnului.
Dupa o urcare anevoioasa, odata ajunsi sus, acestia vor fi rasplatiti cu o priveliste superba asupra orasului si imprejurimilor.
Daca vrei sa urci in varful Turnului Asinelli este necesar sa faci o rezervare cu cateva zile inainte. Poti sa cumperi biletele in avans fie online, fie la fata locului.
Ai in vedere ca urcare nu este recomandata daca nu ai o conditie fizica buna, esti claustrofob sau ai rau de inaltime.
6. Cartierul Quadrilatero
Dupa ce ai explorat atatea obiective turistice din Bologna, iti propun sa te indrepti spre Quadrilatero.
Acest cartier, situat la doi pasi de Piata Maggiore, iti va oferi o experienta culinara autentica italiana.
Strazile sale inguste sunt marginite de numeroase tarabe si buticuri care ofera o varietate de produse locale, de la legume si fructe proaspete, pana la branzeturi, mezeluri si alte delicatese. Vei gasi aici magazine, cafenele si restaurante cu specific italian.
Quadrilatero este renumit pentru Piata Mijlocie (Mercato di Mezzo) de pe starda Via Clavature.
Daca iti place mancarea italiana, trebuie neaparat sa vizitezi aceasta piata alimentara care ofera o varietate de preparate traditionale.
Quadrilatero este fara indoiala locul perfect unde poti sa descoperi si sa experimentezi gastronomia locala. Iti recomand sa faci o plimbare pe strazile acestui fantastic cartier din Bologna.
7. Teatrul Anatomic (Teatro Anatomico)
Teatrul Anatomic (Teatro Anatomico) este un loc fascinant care nu ar trebui sa lipseasca de pe lista ta cu obiective turistice din Bologna.
Il gasesti in Piata Galvani unde ajungi intr-un minut din Piata Maggiore, mergand pe langa Bazilica San Petronio.
In ciuda numelui, Teatrul Anatomic este de fapt un muzeu, situat in incinta Palatului Archiginnasio.
Aceasta cladire istorica a servit, pana in anul 1803, drept sediul primei Universitati din Bologna.
Teatrul Anatomic este gazduit de Palatul Archiginnasio de prin secolul al XVII-lea. In trecut, aici se tineau cursurile de anatomie si este locul unde studentii de la medicina faceau disectii pe cadavre umane sau de animale.
Interiorul Teatrului Anatomic este impresionant. Tavanul si peretii sunt decorati cu statui sculptate in lemn.
De remarcat sunt cele doua statui ale unor oameni jupuiti (Spellati), situate deasupra scaunului profesorului.
In centrul auditoriului se afla o masa din marmura alba pe care se faceau disectiile. Aceasta este inconjurata de scaune din lemn, dispuse pe mai multe nivele, caracteristic unui amfiteatru.
Teatrul Anatomic poate fi vizitat in baza unui bilet de intrare pe care ar fi bine sa il achizitionezi in avans. Biletul iti ofera posibilitatea sa vizitezi si impresionanta Sala Stabat Mater (Sala dello Stabat Mater).
Celelalte incaperi ale Palatului Archiginnasio gazduiesc Biblioteca Comunala si nu sunt deschise publicului larg pentru vizitare.
8. Sanctuarul Bazilicii Sfantul Stefan (Basilica Santuario Santo Stefano)
Sanctuarul Bazilicii Sfantul Stefan este situat in piata cu acelasi nume, la nici 600 de metri distanta de Piata Maggiore.
Sanctuarul cuprinde un ansamblu de lacase religioase caruia i se mai spune Complexul celor sapte biserici.
Sanctuarul Bazilicii Sfantul Stefan se numara printre cele mai interesante obiective turistice din Bologna. Impresioneaza prin structura, frumusetea si istoria sa indelungata.
Se spune ca Bazilica ar fi fost ridicata prin secolul al V-lea de Sfatul Petronius, ca o reproducere dupa Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim. Celelalte structuri religioase din cadrul complexului au fost construite in perioade diferite.
Din cele sapte edificii ale acestui ansamblu religios pana in zilele noastre s-au mai pastrat intacte doar patru.
Astfel, in cadrul Sanctuarului Bazilicii Sfantul Stefan vei vizita Biserica Sfantului Crucifix, Biserica Sfantului Mormant, Biserica Sfintilor Vitale si Agricola si Biserica Sfintei Treimi.
Intre ultimele doua vei putea admira Curtea lui Pilat.
9. Porticurile din Bologna (Portici di Bologna)
Odata ajuns in Bologna, nu ai cum sa nu observi impresionantele sale porticuri care se raspandesc prin tot orasul.
Acele coridoare acoperite, sustinute de numeroase arcade, care se intind de-a lungul strazilor din oras.
Cunoscut ca Orasul Arcadelor, Bologna detine cea mai lunga retea de porticuri din lume. Acestea dateaza din secolul al XIII-lea si au fost concepute ca extensii ale proprietatilor private si pentru a proteja pietonii de intemperiile vremii.
In zilele noastre, porticurile sunt un simbol al orasului si adevarate opere de arta urbana. Incepand din iulie 2021, acestea fac parte din lista Patrimoniului Mondial UNESCO si sunt atractii turistice in Bologna.
Printre cele mai impresionante sunt porticurile din Piazza Maggiore, Piazza Santo Stefano, Strada Maggiore, Piazza Cavour si Via Farini.
De asemenea, porticul care se intinde de la Porta Saragozza, dupa Arcul Meloncello si pana la Sanctuarul Madonnei din San Luca este cel mai lung din lume. Acesta are o lungime de aproximativ 3,5 kilometri si detine 666 de arcade.
10. Sanctuarul Madonnei din San Luca (Santuario di Madonna di San Luca)
Sanctuarul Madonnei din San Luca este situat pe un deal de la marginea orasului Bologna. Este o biserica romano-catolica ce dateaza din secolul al XVIII-lea.
Sanctuarul Madonnei din San Luca se numara printre cele mai populare obiective turistice din Bologna, datorita locatiei sale.
O terasa panoramica din cupola sanctuarului ofera o priveliste inedita asupra orasului si a regiunii Emilia-Romagna.
Din Bologna poti sa ajungi la Sanctuarul Madonnei din San Luca intr-o plimbare la pas, de-a lungul porticului despre care iti spuneam ca este cel mai lung din lume.
O modalitate mai rapida este iei trenuletul turistic San Luca Express din Piata Maggiore. In sezonul turistic, trenuletul circula la fiecare 30 de minute.
11. Strada Independentei (Via dell’Indipendenza)
Strada Independentei (Via dell’Indipendenza) este o strada comerciala importanta care detine multe atractii turistice din Bologna. Aceasta strada face legatura dintre Piata Neptun (Piazza Nettuno) si Gara Centrala.
De-a lungul sau, Strada Independentei (Via dell’Indipendenza) este marginita de porticuri impresionante. De asemenea, este frecventata de pasionatii de cumparaturi, oferind o gama larga de optiuni.
Strada Independentei (Via dell’Indipendenza) detine numeroase magazine ale unor branduri celebre de haine, incaltaminte, bijuterii si suveniruri. Atmosfera este animata de multele terase, restaurante si artistii stradali.
Strada Independentei (Via dell’Indipendenza) este locul ideal pentru o plimbare intr-o atmosfera vibranta si placuta.
12. Pinacoteca Nationala (Pinacoteca Nazionale)
Pinacoteca Nationala se afla la doar 12 minute de mers pe jos din Piata Maggiore. Acest muzeu de arta se numara printre cele mai interesante obiective turistice din Bologna.
O vizita la Pinacoteca Nationala iti va oferi o experienta culturala unica. Muzeul detine o colectie impresionanta de picturi ale unor artisti italieni celebri.
ei putea sa admiri opere realizate de Rafael, Caravaggio, Titian, Giotto si multi altii.
Pinacoteca Nationala din Bologna este deschisa pentru vizitare in fiecare zi a saptamanii, cu exceptia zilei de luni.
Intrarea se face pa baza unui bilet pe care ar fi bine sa il cumperi in avans pentru a evita sa stai la coada.
13. Gradinile Margherita (Giardini Margherita)
Gradinile Margherita reprezinta un frumos parc, situat chiar in mijlocul orasului Bologna.
Acest parc este alegerea potrivita daca esti in cautarea unui loc linisitit in care sa te conectezi cu natura si sa evadezi din agitatia urbana.
Gradinile Margherita se intind pe o suprafata vasta, plina de verdeata si ofera o varietate de activitati de relaxare in aer liber. Este locul unde obisnuiesc sa vina bolognezi la picnic, sa relaxeze in timpul lor liber.
Acest parc dispune de un lac pitoresc, alei pentru plimbari sau alergat, terenuri de sport, locuri de joaca pentru copii si alte facilitati de agrement.
De asemenea, in parc exista multe terase unde poti sa te asezi pentru o gustare sau o bautura.
14. Parcul culinar FICO Eataly World
Prescurtarea FICO vine din engleza de la Italian Food Theme Park, adica Parc Tematic cu Mancare Italiana. Cu alte cuvinte, acest loc este un paradis al gurmanzilor si al celor care adora gastronomia italiana.
Inaugurat in anul 2017, FICO Eataly World este cel mai mare parc tematic agroalimentar din lume. Este situat la vreo 9 kilometri distanta de Piata Maggiore, dar poti sa ajungi usor aici cu mijloacele de transport in comun.
Iti garantez ca nu vei regreta daca treci FICO pe lista ta cu locuri de vizitat in Bologna. Cand vei ajunge aici vei fi uimit de cat de imens este acest loc si de varietatea de preparate culinare italiene pe care le ofera.
FICO Eataly World gazduieste numeroase restaurante, unele chiar extravagante. Vei putea sa experimentezi diverse mancaruri italiene, de la branzeturi, carne, paste, pana la dulciuri si vinuri locale.
O experienta interesanta o ofera si micile zone de productie unde poti vedea cum se fabrica pastele, prosciutto di Parma, parmigiano reggiano si alte produse locale.
De asemenea, in cadrul parcului sunt organizate diverse evenimente, expozitii tematice, degustari de vinuri, concerte si spectacole.
15. Muzeul Ducati
Muzeul Ducati este dedicat istoriei acestui brand celebru de motociclete. Desi se afla la marginea orasului, merita o vizita, mai ales daca esti pasionat de aceste vehicule pe doua roti.
Muzeul iti ofera ocazia de a descoperi inceputurile si evolutia brandului Ducati. In plus, vei avea sansa sa admiri motociclete Ducati din toate timpurile. In cadrul muzeului sunt expuse de la primele modele pana la cele mai recente, inclusiv cele de curse.
De asemenea, o experienta inedita este turul fabricii Ducati, disponibil vizitatorilor doar pe baza unei rezervari din timp.
In cadrul turului vei avea ocazia sa vezi liniile de productie si cum ia nastere o motocicleta Ducati.
Din punctul meu de vedere, vizitarea Muzeului Ducati este un vis devenit realitate pentru un pasionat de motociclete. Din oras, poti sa ajungi la Muzeul Ducati cu autobuzul 13.
In concluzie, ai ce sa vizitezi in Bologna! Acest minunat oras italian este o destinatie ideala pentru un city break. In goana spre cele mai importante locuri de vizitat in Bologna, fa-ti timp pentru a te bucura de gastronomia locala.
Pentru o experienta culinara autentica, iti recomand sa explorezi pietele din Bologna.
Incearca tagliatelle al ragù, cotoletta alla Bolognese, tortellini, mortadella, prosciutto di Parma, parmigiano reggiano si alte preparate pentru care regiunea Emilia Romagna este renumita.
Daca ai mai mult de doua zile la dispozitie, ai putea sa calatoresti vreo 40 de minute cu trenul pentru a vizita cele mai importante obiective turistice din Florenta.
Lasa un comentariu