Genova este un oras frumos, situat in nord-vestul Italiei, pe coasta Marii Mediterane. Fie ca il vizitezi doar in trecere sau ramai cateva zile, vei gasi obiective turistice in Genova care iti vor oferi o experienta fascinanta.
Inca din cele mai vechi timpuri, Genova detine cel mai important port din Italia.
Orasul dateaza de secole si in trecut era unul dintre cele mai prospere din Europa. Gloria sa de odinioara se reflecta in multe atractii turistice din Genova.
Dincolo de istoria sa bogata care inca se mai pastreaza vie in centrul sau vechi, Genova este astazi un oras modern.
Pe langa cladiri istorice, biserici si palate somptuoase, detine piete vibrante, muzee, magazine, restaurante, baruri, privelisti uluitoare si o multime de oportunitati de distractie pentru toate gusturile.
Ce sa vizitezi in Genova? Afla din acest articol lucruri interesante despre istoria acestui minunat oras si descopera cele mai importante locuri de vizitat in Genova!
1. Piata Ferrari (Piazza De Ferrari)
Asezata in centrul orasului, Piata Ferrari se numara printre principalele obiective turistice din Genova.
Aceasta piata este renumita pentru arhitectura impresionanta a cladirilor care o inconjoara si prin atmosfera sa mereu vibranta.
O caracteristica a Pietei Ferrari este fantana arteziana din mijlocul acesteia. De asemenea, zona este marginita de o serie de cladiri istorice monumentale, ce dateaza de prin secolul al XIX-lea.
Intr-o plimbare prin Piata Ferrari vei putea sa admiri fosta cladire a Bursei de Valori (Palazzo della Borsa Valori).
Tot aici se afla cladirea care gazduieste Facultatea de Arte Plastice (Accademia Ligustica di Belle Arti) si impunatorul Teatrul Carlo Felice.
2. Casa lui Cristofor Columb (Casa di Cristoforo Colombo)
Din Piata Ferrari, urmand Via Dante, in doar 3 minute de mers pe jos ajungi la Casa lui Cristofor Columb.
Dupa cum sugereaza si numele, se considera ca aici ar fi locul natal al celebrului navigator, nascut la Genova, in anul 1451.
In zilele noastre, Casa lui Cristofor Columb gazduieste un muzeu dedicat vietii si expeditiilor sale.
Desi exponatele nu sunt spectaculoase, incarcatura istorica a locului il face sa fie unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Genova.
3. Porta Soprana (Porta Soprana)
De langa Casa lui Cristofor Columb poti sa admiri Poarta Soprana. Acest monument medieval se numara printre cele mai populare locuri de vizitat in Genova.
Poarta Soprana dateaza de pe la jumatatea secolului al XII-lea. In acele timpuri, aceasta poarta permitea accesul in interiorul zidurilor care inconjurau orasul medieval al Genovei.
In zilele noastre, Poarta Soprana este un simbol al orasului si un reper turistic important. Se remarca prin aspectul sau medieval si cele doua turnuri inalte, vizibile de la distanta.
Interesant este faptul ca, privite dinspre Piata Dante, turnurile sunt circulare. Insa, daca le privesti din partea opusa, vei observa ca sunt patrate.
4. Piata Giacomo Matteotti (Piazza Giacomo Matteotti) si Palatul Dogilor (Palazzo Ducale)
Piata Giacomo Matteotti se afla la doar 500 de metri distanta de Poarta Soprana, chiar langa Piata Ferrari. Aceasta micuta piata este marginita de impunatorul Palatul Dogilor (Palazzo Ducale).
Fosta resedinta a dogilor Republicii Genova, a fost construita partial in anul 1298.
Mai tarziu, in anul 1539, i s-a adugat Turnul Poporului (Torre del Popolo), numit si Turnul Grimaldina. Timp de secole, acest turn a servit drept temnita.
In anul 1591, Palatul Dogilor a fost modernizat in stil renascentist, iar de-a lungul timpului a avut parte de mai multe renovari.
Ultima restaurare, destul de complexa, a avut loc prin anii 90 ai secolului XX, cu ocazia celebrarii a 500 de ani de cand Cristofor Columb a descoperit America.
Astazi, Palatul Dogilor este principala institutie culturala a orasului si unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Genova. Gazduieste diverse galerii de arta, expozitii temporare, conferinte si evenimente culturale.
Langa Palatul Dogilor mai poti sa vizitezi Biserica Sfintilor Ambrozie si Andrei (Chiesa dei Santi Ambrogio e Andrea). In capatul opus se afla emblematica Catedrala San Lorenzo.
5. Catedrala San Lorenzo
Situata la 200 de metri distanta de Piata Giacomo Matteotti, Catedrala San Lorenzo dateaza inca din secolul al XII-lea.
Este principala biserica a orasului si unul dintre cele mai importante locuri de vizitat in Genova.
Catedrala San Lorenzo a fost sfiintita in anul 1118 de Papa Gelasio I. De-a lungul timpului, a avut parte de mai multe restaurari, fiind finalizata abia in secolul al XVII-lea. Inca de pe atunci aceasta a servit drept sediul arhiepiscopiei orasului.
Fatada Catedralei din Genova, decorata cu dungi albe si negre, aminteste oarecum de Catedrala Santa Maria del Fiore, unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Florenta.
Pastrand aceeasi nota, interiorul Catedralei San Lorenzo din Genova este la fel de somptuos. Acesta impresioneaza prin tavanul sau inalt si decorul elegant, cu sculpturi si fresce colorate.
Vizitarea Catedralei San Lorenzo nu ar fi completa fara sa urci cele 140 de trepte pana in turnul clopotnitei. De aici, de sus, te vei bucura de o priveliste uluitoare asupra orasului.
De asemenea, nu rata Muzeul Trezoreriei (Museo del Tesoro), situat in cripta Catedralei San Lorenzo.
Desi mic, acesta cuprinde cateva exponate sacre. Printre cele mai valoroase se numara Bazinul Sacru (Sacro Catino), un vas considerat a fi Sfantul Graal.
In cadrul Muzeului Trezoreriei se afla expuse Chivotul Cenusii Sfantului Ioan Botezatorul, un fragment din Sfanta Cruce pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos, o farfurie din cuart despre care se spune ca ar fi fost folosita pentru a colecta capul Sfantului Ioan Botezatorul si altele.
6. Via Garibaldi si Palatele Rolli (Palazzi dei Rolli)
Nu ai cum sa vizitezi Genova fara sa faci o plimbare pe Via Garibaldi, fosta Strada Nuova.
Aceasta strada pietonala se numara printre cele mai cunoscute locuri de vizitat in Genova, fiind marginita de o serie de palate somptuoase.
In trecut, aceste cladiri remarcabile apartineau unor familii prestigioase din oras. Cunoscute sub numele de Palatele Rolli (Palazzi dei Rolli), acestea sunt raspandite de-a lungul Via Garibaldi, continuand pe Via Balbi, Via Lomellini si pana in Piata Banchi.
In zilele noastre, Palatele Rolli sunt obiective turistice in Genova, impresionand prin arhitectura si decorul lor elegant.
Incepand din 2006, Strada Nuova (actuala Via Garibaldi) si o buna parte din sistemul Palatelor Rolli fac parte din lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Din pacate, multe dintre aceste cladiri notabile sunt proprietati private si putine pot fi vizitate.
Doar trei dintre Palatele Rolli de pe Via Garibaldi, Palatul Rosu (Palazzo Rosso), Palatul Alb (Palazzo Bianco) si Palatul Tursi (Palazzo Tursi) formeaza Muzeele Strada Nuova (Musei di Strada Nuova) si sunt deschise publicului.
De asemenea, mai poti sa vizitezi Palatul Regal (Palazzo Reale) de pe Via Balbi. Aceasta cladire somptuoasa dateaza din secolul al XVII-lea si a fost candva resedinta Ducilor de Savoia.
Interesant de stiut este faptul ca, daca te afli in Genova in prima duminica din luna, poti sa vizitezi Palatul Regal gratuit.
De altfel, pretul biletului de intrare la Palatul Regal include si vizita la Palatul Spinola (Palazzo Spinola).
7. Porto Antico
Dupa ce ai vizitat centrul istoric, iti propun sa iti indrepti pasii spre Porto Antico.
Vechiul port din Genova, reproiectat de Renzo Piano, este astazi o zona de divertisment foarte frecventata de genovezi si turisti.
Porto Antico este locul ideal pentru o plimbare relaxanta de seara, pentru cumparaturi, pentru servit masa sau unde sa vizionezi un film.
Zona detine multe atractii turistice din Genova si ofera o varietate de facilitati de agrement, atat pentru adulti, cat si pentru copii.
Aici se afla Muzeul Maritim Galata, Acvariul din Genova, gradina tropicala Biosfera, Liftul Panoramic Bigo, Muzeul cinematografic FantaCinema si multe altele.
De asemenea, zona detine numeroase magazine, locuri de joaca pentru copii, restaurante, baruri si un cinematograf.
Pe tot parcursul anului, Piata Festivalului (Piazza delle Feste) din Porto Antico gazduieste festivaluri, targuri, concerte si numeroase evenimente. Pe timpul iernii, zona se transforma intr-un frumos patinoar.
8. Acvariul din Genova, Gradina Biosfera si Liftul Panoramic Bigo
Situat pe Ponte Spinola, in zona centrala din Porto Antico, Acvariul din Genova se numara printre cele mai interesante locuri de vizitat in Europa.
Cu peste 600 de specii de vietuitoare subacvatice, este cel mai mare acvariu de pe continentul european.
Acvariul din Genova a fost infiintat in anul 1992, atunci cand orasul a sarbatorit 500 de ani de cand Cristofor Columb a descoperit America.
Se numara printre cele mai indragite atractii turistice din Genova, fiind locatia ideala in special pentru familiile cu copii.
In cadrul Acvariului din Genova vei avea posibilitatea sa admiri o varietate de vietuitoare subacvatice. Poti sa vezi aici numeroase specii de pesti, meduze, foci, broaste testoase, pinguini, lamantini, delfini si inclusiv rechini.
Tot in Porto Antico, langa Acvariu, mai poti sa vizitezi Gradina Biosfera.
Numita de localnici la bolla (bula), aceasta are forma unei sfere din sticla, cu structura metalica si adaposteste o mica gradina tropicala cu plante, pasari si fluturi.
Daca nu ai frica de inaltime, atunci cu siguranta te vei bucura de experienta pe care ti-o va oferi Liftul Panoramic Bigo.
Aceasta structura futurista care aminteste de o veche macara a fost proiectata de arhitectul Renzo Piano si ofera o priveliste fantastica asupra intregului oras si imprejurimilor.
Poti sa optezi pentru achizitionarea unui bilet care sa includa vizitarea Acvariului, Gradinii Biosfera si urcarea cu Liftul Panoramic Bigo.
9. Farul din Genova (Lanterna di Genoa)
Cunoscut local ca La Lanterna, Farul din Genova este un simbol al importantei si istoriei maritime a orasului.
Se ridica semet la o inaltime de peste 115 metri deasupra nivelului marii, fiind vizibil de la o distanta de 50 de kilometri.
Farul din Genova a fost reconstruit in anul 1543 si servea ca punct de reper pentru marinarii care navigau pe Marea Mediterana.
Cu renumele de unul dintre cele mai vechi si inalte faruri din lume, astazi se numara printre principalele obiective turistice din Genova.
Poti sa urci pe scarile farului pana la primul punct de observatie. De aici, vei avea parte de o priveliste spectaculoasa asupra marii si a orasului.
De asemenea, poti sa vizitezi Muzeul Farului „La Lanterna” din incinta.
10. Esplanada Castelletto (Spianata Castelletto)
Daca vrei sa vezi de la inaltime toate aceste atractii turistice din Genova, prezentate mai sus, atunci trebuie sa ajungi pe Esplanada Castelletto.
Acest loc pitoresc este situat pe un deal, deasupra centrului istoric.
Esplanada Castelletto (Spianata Castelletto) este renumita pentru platforma de belvedere asupra orasului.
De aici ai parte de o panorama de neegalat spre centrul vechi, turnurile medievale, portul si marea in departare.
De asemenea, Castelletto Esplanada (Spianata Castelletto) este o zona cu verdeata, ideala pentru relaxare. Pe langa privelistea magnifica, poti sa servesti o cafea sau sa te racoresti cu cea mai buna gelato din Genova.
Cel mai bun mod de a ajunge pe Esplanada Castelletto este cu un funicular vintage.
Exista mai multe astfel de funiculare, dar cel mai popular este Ascensore Castelletto Levante pe care il iei din Piata Portello, situata la cativa pasi de Via Garibaldi (fosta Strada Nuova).
Cand vine vorba despre ce sa vizitezi in Genova, optiunile sunt multe. Acestea sunt cele mai importante obiective turistice din Genova, dar mai sunt si altele.
In functie de timpul pe care il ai la dispozitie, iti recomand sa petreci o zi explorand strazile acestui fascinant oras.
Centrul sau vechi, zona portuara, marea si celelalte cartiere, ascund mult mai multe atractii turistice din Genova.
Lasa un comentariu