• Meniu
  • Meniu
Obiective turistice Roma

Obiective turistice Roma

Ti-ai planificat excursia la Roma si nu vrei sa ratezi nimic din ce se poate vizita? Atunci ai nimerit unde trebuie, pentru ca ti-am pregatit un itinerar de calatorie cu cele mai importante obiective turistice din Roma.

Fascinanta capitala a Italiei se numara printre cele mai populare locuri de vizitat in Europa. Roma este un oras elegant care dateaza inca din Antichitate.

Trecutul sau bogat i-a lasat mostenire un centru istoric impresionant. Ce sa vizitezi in Roma? Orasul este plin de locuri frumoase si o gastronomie delicioasa.

Vestigiile Romei Antice, Vaticanul, pietele, fantanile, bisericile impunatoare, monumentele antice, palatele istorice, muzeele si galeriile de arta, toate sunt atractii turistice in Roma.

Capitala Italiei atrage turistii ca un magnet si este un oras destul de aglomerat. Gasesti mai jos un ghid cu cele mai populare locuri de vizitat in Roma si cateva sugestii care te vor ajuta sa iti planifici calatoria.

1. Colosseumul

Colosseumul

Colosseumul se afla in topul celor mai vizitate obiective turistice din Roma. Acest colos antic este situat in centrul istoric si este o emblema a capitalei Italiei.

Colosseumul dateaza de mai bine de 2000 de ani, de pe vremea Imperiului Roman. A fost ridicat in timpul Dinastiei Flaviana, la initiativa Imparatului Vespasian care a decedat cu un an inainte de a fi terminat.

Lucrarile pentru constructia Colosseumului au inceput in anul 72 d.Hr si au fost finalizate in anul 80 d.Hr., de Imparatul Titus (fiul si succesorul lui Vespasian). Amfiteatrul Flavian, asa cum fusese numit initial, avea o capacitate de peste 50.000 de spectatori.

Pe aceasta arena imparatii romani organizau lupte care implicau gladiatori si animale. Mii de gladiatori si animale si-au pierdut viata aici, sub privirile delectate ale spectatorilor.

In zilele noastre, toata lumea isi doreste sa vada Colosseumul, numarandu-se printre cele mai populare obiective turistice din Roma! Adevarul este ca o excursie in capitala Italiei nu ar fi completa fara sa vezi acest loc.

Daca vrei sa vizitezi Colosseumul, sfatul meu este sa iti cumperi biletul online. Astfel, vei avea acces prioritar si vei evita cozile interminabile de la intrare.

In plus, biletul de intrare la Colosseum include si vizita la Forumul Roman si Dealul Palatin.

O idee buna ar fi sa optezi pentru un tur ghidat, pe care il gasesti disponibil in engleza si mai multe limbi. Acesta iti ofera intrarea cu prioritate la Colosseum si in zona arenei, precum si vizitarea Forumului Roman si Dealului Palatin.

Turul ghidat este o experienta pe care ti-o recomand, din care vei afla multe informatii pretioase despre aceste vestigii romane.   

2. Forumul Roman

Forumul Roman

Situat chiar langa Colosseum, Forumul Roman este o zona istorica importanta pe care sunt raspandite vestigii ce dateaza din Roma Antica. Acest loc a fost, in trecut, centrul vietii sociale, politice si comerciale a orasului.

Forumul Roman era o piata publica care s-a dezvoltat in timpul Imperiului Roman. In acea perioada, pe acest loc au fost ridicate cladiri publice, temple, biserici si monumente impozante.

Aici se desfasurau adunari publice, evenimente culturale, politice, juridice si alte activitati importante.

Dupa caderea Imperiului Roman, zona a ramas in paragina, iar in perioada medievala ajunsese o pasune. Insa, sapaturile efectuate intre secolele XVIII – XIX au scos la iveala acest sit arheologic antic. Vestigiile romane sunt astazi atractii turistice in Roma. 

Vizita la Forumul Roman este inclusa in biletul de intrare la Colosseum. Daca vrei sa afli mai multe despre istoria acestui loc, te sfatuiesc sa optezi pentru turul ghidat de care iti mentionam mai sus.

3. Dealul Palatin

Dealul Palatin

Dealul Palatin se inalta in centrul istoric al Romei, intre Forumul Roman si Circus Maximus. Este unul dintre cele sapte coline ale Romei, un loc legendar, plin de istorie si vestigii antice.

Conform legendelor, pe Dealul Palatin s-ar fi fondat orasul Roma, in anul 753 i.Hr. Romulus ar fi ales acest loc pentru intemeierea unui oras, dupa ce si-a ucis fratele, pe Remus, dintr-un acces de furie.

In mitologia romana, Romulus si Remus sunt gemenii alaptati de o lupoaica pana cand au fost gasiti si adoptati de un cioban.

Pestera Lupercale, unde se pare ca acestia au fost ingrijiti de lupoaica, se afla pe Dealul Palatin.

In timpul Imperiului Roman, Dealul Palatin devenise un simbol al opulentei si puterii. Imparatii romani si-au construit aici palate impozante.

Astazi, pe Dealul Palatin pot fi vazute ruinele resedintei imparatilor Augustus, Tiberius si a celor din Dinastia Flaviana.

Dealul Palatin face parte din grupul celor trei obiective turistice din Roma incluse in biletul de intrare la Colosseum. Asa ca, nu ai nici un motiv pentru a nu urca pana aici.

Pe langa vestigii antice impresionante, Dealul Palatin iti va oferi o priveliste uimitoare asupra Forumului Roman si Circus Maximus.

4. Piata Venetia (Piazza Venezia)

Piata Venetia (Piazza Venezia)

De la Colosseum, continuand plimbarea pe strada Via dei Fori Imperiali, in scurt timp ajungi in Piata Venetia (Piazza Venezia). Aceasta este una dintre cele mai importante zone ale orasului.

Piata Venetia gazduieste o serie de obiective turistice din Roma.

Aici poti sa admiri cladiri istorice impresionante, dintre care cele mai populare sunt Altarul Patriei (Altare della Patria) si Palatul Venetia (Palazzo di Venezia).

De cealalta parte a Pietei Venetia se afla faimoasa Columna lui Traian (Colonna Traiana). O replica in marime naturala a acestui monument poate fi vazuta la Muzeul National de Istorie a Romaniei, unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat in Bucuresti.

Piata Venetia se afla la intersectia unor strazi care duc spre alte principale obiective turistice din Roma. Asa ca, fara indoiala vei trece pe aici!

5. Muzeul National al Palatului Venetia (Museo Nazionale del Palazzo di Venezia)

Muzeul National al Palatului Venetia

Situat in piata care ii poarta numele, Palatul Venezia (Palazzo di Venezia) este o cladire impresionanta. In forma sa grandioasa de astazi dateaza din a doua jumatate a secolului al XV-lea si are un trecut interesant.

Din anul 1469 si pana in anul 1564, Palatul Venetia a servit drept resedinta papala. Ulterior, timp de secole, a gazduit sediul ambasadei Republicii Venetia la Roma.

Probabil si mai interesant este ca, pe la mijlocul anilor 1920, Palatul Venetia devenea sediul guvernului fascist condus de Benito Mussolini. In anul 1929, acesta s-a mutat la palat unde a locuit impreuna cu familia sa.

Mussoloni si-a instalat biroul in Sala del Mappamondo, de la al carui balcon tinea discursuri publice in fata multimii adunate in Piata Venetia.

In prezent, Palatului Venetia gazduieste Muzeul National si este deschis pentru vizitare. Tot aici se afla si Biblioteca de Arheologie si Istoria Artei.

6. Altarul Patriei (Altare della Patria)

Altarul Patriei (Altare della Patria)

Altarul Patriei (Altare della Patria) este un monument impozant care troneaza in Piata Venetia. Se afla in zona centrala a Monumentului lui Vittorio Emanuele II, cunoscut si ca Vittoriano.

Daca treci pe aici, nu ai cum sa nu remarci acest colos din marmura alba. Monumentul este de-a dreptul spectaculos si se numara printre principalele atractii turistice din Roma.

Altarul Patriei a fost conceput de arhitectul Giuseppe Sacconi. Inagurat in anul 1911, monumentul simbolizeaza valorile, independenta si unificarea Italiei.

In centrul monumentului se inalta statuia ecvestra din bronz a lui Vittorio Emanuele II, primul rege al Italiei Unite. La baza se afla statuia zeitei Roma, in fata careia este asezat Mormantul Ostasului Necunoscut.

O experienta uimitoare este sa urci in varful monumentul Vittoriano cu unul dintre cele doua lifturi de sticla.

In doar cateva secunde vei ajunge pe Terrazza delle Quadrighe, de unde vei avea parte de cea mai spectaculoasa priveliste panoramica asupra Romei.

Trebuie sa stii ca la momentul scrierii acestui articol, Altarul Patriei se afla in proces de restaurare. Lucrarile au inceput in 27 martie 2023 si se vor finaliza pe 24 octombrie 2023.

7. Piata Capitoliului (Piazza Campidoglio)

Piata Capitoliului

Gasesti Piata Capitoliului (Piazza Campidoglio) la nici 200 de metri distanta de Vittoriano. Urca faimoasa scara Cordonata Capitolina pentru a ajunge la unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat in Roma.

Piata Capitoliului a fost proiectata de Michelangelo in anul 1538. Este inconjurata de trei cladiri emblematice: Palatul Nou (Palazzo Nuovo), Palatul Senatorial (Palazzo Senatorio) si Palatul Conservatorilor (Palazzo dei Conservatori).

In centrul pietei poti sa admiri o replica dupa statuia ecvestra a lui Marcus Aurelius. Un pic mai incolo se afla copia statuii Lupa Capitolina. Poti sa vezi originalele acestora daca vizitezi Muzeele Capitoline.

8. Piata Navona (Piazza Navona)

Piata Navona (Piazza Navona)

Piata Navona se numara printre principalele atractii turistice din Roma. Este o piata pietonala celebra, situata in centrul istoric al orasului.

Piata Navona este cunoscuta pentru fantanile sale spectaculoase. In centrul pietei se afla Fantana celor patru fluvii (Fontana dei Fiumi), proiectata de Gian Lorenzo Bernini la jumatatea secolului al XVII-lea.

Intr-un capat al Pietei Navona se afla Fontana del Nettuno, iar in capatul opus Fontana del Moro. In plus, piata este marginita de palate elegante si cladiri istorice care gazduiesc muzee, restaurante si terase.

Atmosfera in Piata Navona este mereu animata de turisti, localnici, artisti stradali si vanzatori ambulanti.

Este zona ideala unde poti sa savurezi o gelato, sa mananci sau sa bei ceva in timp ce admiri fantanile si cladirile din jur.  

9. Panteonul

Panteonul

Panteonul se afla la doar 300 de metri distanta de Piata Navona. Acest templu antic este unul dintre acele obiective turistice din Roma pe care nu ai voie sa le ratezi.

Panteonul a fost construit in anul 125 d. Hr. de imparatul Hadrian in cinstea tuturor zeilor. Pe la inceputul secolului al VII-lea, acest templu pagan devenea un lacas de cult crestin.

Cu o vechime de aproape doua milenii, Panteonul s-a conservat cel mai bine dintre toate cladirile din Roma Antica.

Cupola sa impozanta a fost sursa de inspiratie pentru Filippo Brunelleschi atunci cand a proiectat cupola Domului Santa Maria del Fiore, unul dintre principalele obiective turistice din Florenta.

Panteonul adaposteste mormintele unor personalitati de seama. Aici sunt inmormantati celebrul pictor Rafael,  regele Vittorio Emanuele al II-lea si fiul acestuia Umberto I.

Desi din exterior Panteonul s-ar putea sa nu iti spuna mare lucru, nu ezita sa il vizitezi in interior!

10. Fontana di Trevi

Fontana di Trevi

Cu siguranta ai auzit de Fontana di Trevi deoarece este unul dintre cele mai faimoase locuri de vizitat in Roma. Aceasta fantana spectaculoasa este situata in apropiere de Panteon, la nici 10 minute de mers pe jos.

Fontana di Trevi a fost construita in stil baroc intre anii 1732 – 1762 dupa planurile arhitectului italian Nicola Salvi.

Este alipita de partea din spate a Palatului Poli, o cladire eleganta care contribuie semnificativ la farmecul fantanii.

Fontana di Trevi este bogat decorata cu sculpturi care simbolizeaza intemperiile marii.

In centru, sub o arcada se afla statuia lui Neptun. Acesta sta in picioare pe o caleasca in forma de scoica, trasa de doi cai inaripati spre mare, simbolizata de bazinul fantanii.

Legenda spune ca daca arunci in apa o moneda cu mana dreapta, peste umarul stang, iti vei asigura reintoarcerea la Roma. Bine, asta daca reusesti sa strabati prin multimea de turisti adunati in jurul fantanii.

11. Palatul Quirinale (Palazzo del Quirinale)

Palatul Quirinale (Palazzo del Quirinale)

Dupa Fontana di Trevi, poate ti se va parea interesant sa vizitezi Palatul Quirinale, aflat la 400 de metri distanta. Aceasta cladire este una dintre resedintele oficiale ale presedintelui Italiei.

Cocotat pe Dealul Quirinale, palatul a fost construit in anii 80 ai secolului al XVI-lea si extins ulterior. Timp de mai bine de 250 de ani de la constructie, acesta a servit ca resedinta papilor pe timpul verii.

In anii 70 ai secolului al XIX-lea, Palatul Quirinale a devenit resedinta regala. Dupa caderea monarhiei, din anul 1946, acesta a servit ca palat prezidential.

Palatul Quirinale este colosal si adaposteste peste 1000 de incaperi. De asemenea, palatul dispune de gradini luxuriante care se intind pe o suprafata de aproximativ 4 hectare.

Poti sa vizitezi Palatul Quirinale in baza unei rezervari online cu cel putin cinci zile inainte.

12. Podul si Castelul Sant’Angelo

Podul si Castelul Sant'Angelo

Continua sa descoperi principalele atractii turistice din Roma, indreptandu-te spre Podul si Castelul Sant’Angelo. Ajungi aici in aproximativ 10 minute de mers pe jos din Piata Navona.

Traverseaza Podul Sant’Angelo, deasupra raului Tibru, iar in capat te asteapta grandiosul castel care poarta aceeasi denumire. Atat podul, cat si  Castelul Sant’Angelo, au fost construite de imparatul Hadrian in secolul II.

Mult mai tarziu, in secolul al XVII-lea, Podul Sant’Angelo a fost stilizat de Gian Lorenzo Bernini.

Acesta a proiectat statuile ingerilor care se inalta pe balustradele podului. Odata ce pasesti pe pod vei fi impresionat de eleganta lui si de privelistea pe care ti-o ofera asupra raului Tibru si Romei.

Pe vremea imparatului Hadrian, Castelul Sant’Angelo era un mausoleu. Mai tarziu, prin secolul al VI-lea, a servit drept fortareata si loc de refugiu al multor papi in vremuri de asediu.

Exista chiar si un coridor secret cu acces direct care Vatican.

Castelul Sant’Angelo este deschis publicului pentru vizitare. Vei avea sansa sa vezi interiorul acestei cladiri istorice, coridoarele, salile elegante, inchisorile si colectia de arme.

Punctul culminant este Terasa Ingerului (Terrazzo dell’Angelo) unde se afla statuia Arhanghelului Mihail.

Odata ajuns pe cel mai inalt punct accesibil al Castelului Sant’Angelo, vei avea parte de o priveliste panoramica asupra centrului istoric al Romei si Vaticanului.

13. Vaticanul

Vaticanul

De la Castelul Sant’Angelo, daca mergi pana in capatul strazii Via della Conciliazione, ajungi la Vatican. In ciuda faptului ca se afla in mijlocul Romei, Vaticanul este o tara independenta.

Teritoriul sau are mai putin de 0,5 km², fiind cel mai mic stat suveran din lume. Cu toate acestea, maretia sa este data de frumusetea si incarcatura spirituala a locului.

Vaticanul este unul dintre cele mai impresionante locuri de vizitat in Roma. Doar gandul ca te afli acasa la Papa iti da un sentiment care nu se poate descrie in cuvinte.

14. Piata Sfantul Petru (Piazza San Pietro)

Piazza San Pietro

Dupa ce ai trecut de controlul de securitate, la intrarea in Vatican te va intampina faimoasa Piata Sfantul Petru.

Acest perimetru sacru este locul unde se aduna anual milioane de turisti si pe care cu siguranta l-ai vazut de multe ori la televizor.

Piata Sfantul Petru din Vatican este proiectia celebrului arhitect Gian Lorenzo Bernini.

Este flancata de doua porticuri semicirculare, fiecare cu cate patru randuri de coloane. Deasupra, stau aliniate aproape 150 de statui ale unor sfinti.

In fata pietei troneaza grandioasa Bazilica Sfantul Petru, iar in centru se afla un obelisc antic adus din Egipt.

Privita de sus, Piata Sfantul Petru seamana cu o cheie, simbolizand cheia imparatiei pe care o detine Sfantul Petru pentru a deschide portile Raiului.

Desi destul de aglomerat, te sfatuiesc sa vii in Piata Sfantul Petru si sa asisti la o slujba. De asemenea, interesant ar fi sa participi la audienta Papei, din fiecare zi de miercuri.

Cu aceasta ocazie il vei vedea pe Papa Francisc care face un tur al pietei cu papamobilul si binecuvanteaza multimea.

15. Bazilica Sfantul Petru (Basilica di San Pietro)

Bazilica Sfantul Petru (Basilica di San Pietro)

Nu poti sa spui ca ai fost la Vatican fara sa fi vizitat Bazilica Sfantul Petru. Asa ca, aseaza-te linistit la coada care pare interminabila si te asigur ca rabdarea iti va fi rasplatita odata ce ai intrat in catedrala.

Bazilica Sfantul Petru este cea mai mare si cea mai importanta biserica romano-catolica din lume. A fost sfiintita in anul 1626 si este de-a dreptul spectaculoasa.

In interior, Bazilica Sfantul Petru adaposteste cateva opere de arta. Vei putea sa admiri celebra sculptura La Pietà al lui Michelangelo si statuia Sfantului Petru.

In centrul bisericii vei remarca impozantul baldachin din bronz al lui Bernini, asezat deasupra altarului papal. Uitandu-te in sus, vei fi impresionat de gigantica cupola, proiectat de Michelangelo.

Poti sa urci in cupola Bazilicii Sfantul Petru, o parte cu liftul si o parte pe o scara abrupta si ingusta.

Urcarea este anevoioasa, dar de pe acoperisul Domului vei avea parte de privelisti asupra Gradinilor Vaticanului, Pietei Sfantul Petru si Romei.

16. Muzeele Vaticane si Capela Sixtina

Muzeele Vaticane si Capela Sixtina

Muzeele Vaticane si Capela Sixtina se numara printre cele mai vizitate obiective turistice din Roma. Sunt gazduite de o parte din imensul Palat Apostolic (Palazzo Apostolico), locuinta oficiala a Papei.

Muzeele Vaticane cuprind una dintre cele mai mari si impresionante colectii de opere de arta din lume. Lucrarile apartin unor artisti celebrii si au fost adunate, de-a lungul secolelor, de papi.

Muzeele Vaticane sunt imense si ai nevoie de cateva ore bune pentru a le explora. Punctul culminant este, fara indoiala, celebra Capela Sixtina.

Aceasta este renumita in intrega lume pentru frescele lui Michelangelo de pe tavan, dar si ca locul unde se aduna cardinalii pentru alegerea noului Papa.

Daca intentionezi sa vizitezi Muzeele Vaticane si Capela Sixtina asteapta-te sa stai la coada cel putin 3-4 ore. Pentru a economisi timp, sfatul meu este sa iti rezervi un bilet cu acces prioritar.

17. Basilica di Santa Maria Maggiore

Basilica di Santa Maria Maggiore

Basilica di Santa Maria Maggiore este situata in centrul istoric al Romei, pe dealul Esquiline, aproape de Colosseum si Gara Termini.

Desi se afla in afara Vaticanului, acest edificiu religios este o biserica papala.

Basilica di Santa Maria Maggiore a fost construita in prima jumatate a secolului al V-lea, in perioada Papei  Sixtus al III-lea.

De-a lungul secolelor, biserica a fost de mai multe ori restaurata, astfel ca imbina arhitectura specifica unor epoci diferite.

Insa, tocmai acest amestec uluitor de stiluri arhitecturale face ca Basilica di Santa Maria Maggiore sa fie si mai interesanta. Interiorul sau este bogat decorat cu mozaicuri spectaculoase, iar campanila sa este cea mai inalta din Roma.

De asemenea, aici este inmormantat faimosul  Gian Lorenzo Bernini, impreuna cu tatal sau Pietro. Fara indoiala ca Basilica di Santa Maria Maggiore este unul dintre acele obiective turistice din Roma de neratat!

18. Treptele Spaniole (Scalinata di Trinita dei Monti)

Treptele Spaniole

Treptele Spaniole sunt atractii turistice in Roma destul de celebre. Zona este de-a dreptul spectaculoasa, iar farmecul acestui loc este ca un magnet pentru turisti si localnici.

Treptele Spaniole au fost construite in secolul al XVIII-le. Nu mai putin de 135 de trepte largi fac legatura dintre Piata Spania (Piazza di Spagna) si monumentala Biserica Trinita dei Monti care troneaza de sus.

La baza lor, in centrul Pietei Spaniole se afla frumoasa fantana Barcaccia, proiectata in secolul al XVII-le de celebrii arhitecti, tata si fiu, Pietro si Gian Lorenzo Bernini.

Treptele Spaniole pot fi locul perfect unde poti sa iei o pauza si sa admiri privelistea din jur. Asta daca reusesti sa gasesti un loc liber pentru ca sunt mai mereu aglomerate.

19. Via dei Condotti si Via del Corso

Via del Corso

Dupa ce te-ai odihnit pe Treptele Spaniole iti propun o plimbare pe Via dei Condotti. Aceasta strada pietonala porneste din Piata Spania si se intersecteaza in capatul opus cu Via del Corso.

Via dei Condotti este marginita de numeroase cladiri istorice care gazduiesc astazi magazine de lux.

Este cea mai exclusivista strada comerciala din Roma, celebra printre pasionatii de moda si cumparaturi.

Intr-o plimbare pe Via dei Condotti vei avea sansa sa admiri cele mai recente colectii ale unor case de mode celebre. Daca vrei sa faci cumparaturi, astepta-te la preturi piperate!

Cand ajungi in capaul Via dei Condotti, continua plimbarea pe Via del Corso. Aceasta este o alta artera importanta, plina de atractii turistice din Roma.

Via del Corso se intinde din Piata Venetia (Piazza Venezia) pana in Piata Poporului (Piazza del Popolo). Este marginita de numeroase magazine la preturi mai rezonabile, restaurante si cafenele.

20. Piata Poporului (Piazza del Popolo)

Piata Poporului (Piazza del Popolo)

Trebuie neaparat sa pui Piata Poporului (Piazza del Popolo) pe lista cu locuri de vizitat in Roma.

Situata la poalele dealului Pincio, este una dintre cele mai frumoase piete din oras, fiind renumita pentru arhitectura sa impresionanta.

Piata Poporului (Piazza del Popolo) se afla la intersectia a trei strazi celebre din Roma, precum Via del Babuino, Via del Corso si Via di Ripetta. Este o piata spatioasa, inconjurata de cladiri si monumente istorice.

Printre principalele atractii se numara obeliscul egiptean antic din centrul pietei si Porta del Popolo (Poarta Poporului), situata la intrarea dinspre Via Luisa di Savoia.  

In capatul opus, la intrarea in Piata Poporului dinspre Via del Corso, se afla impozantele Bazilica Sfanta Maria din Montesanto (Basilica di Santa Maria in Montesanto) si sora sa geamana.

Daca vrei sa vezi mai bine Piata Poporului (Piazza del Popolo), iti recomand sa urci pe Terasa Pincio (Terrazza del Pincio).

Bucura-te apoi de verdeata luxurianta si numeroasele statui de pe Promenada Pincio (Passeggiata del Pincio).

In drum, vei intalni Piata Bucuresti (Piazza Bucarest) si cateva statui care intruchipeaza busturile unor daci. In plus, vei avea parte de un punct de belvedere uluitor asupra Romei si Vaticanului.

21. Parcul Villa Borghese

Parcul Villa Borghese

De la Promenada Pincio (Passeggiata del Pincio) continua plimbarea prin parcul Villa Borghese. Vei gasi aici unul dintre cele mai vaste si frumoase parcuri din oras.

Dupa ce ai vizitat atatea obiective turistice din Roma, parcul Villa Borghese este locul perfect pentru relaxare.

Aleile sale largi si umbrite iti vor oferi o evadare binemeritata din agitatia orasului. 

In secolul XVII, Gradinile Villa Borghese au apartinut familiei cardinalului Scipione Borghese. Acum este o zona de agrement indragita de localnici si turisti.  

Parcul Villa Borghese ofera numeroase atractii, de la fantani, statui, monumente, teatre, cinematografe, muzee, activitati pentru copii si inclusiv o gradina zoologica.

Printre cele mai populare sunt plimbarea cu barca pe lac si Piata Siena (Piazza di Siena).

De asemenea, aici se afla un cinematograf pentru copii (Cinema dei Piccoli) care a intrat in Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cel mai mic cinema din lume.

Daca vrei sa explorezi parcul Villa Borghese pe indelete, poti sa inchiriezi o bicicleta.

22. Galeria Borghese

Galeria Borghese

Tot in Parcul Villa Borghese se afla si unul dintre cele mai faimoase muzee de arta din Roma. Acesta este gazduit de fosta vila Borghese, o cladire impozanta si eleganta.

Galeria Borghese detine o colectie impresionanta de opere de arta, majoritatea lasate mostenire de cardinalul Scipione Borghese.

In timp ce vizitezi incaperile somptuoase ale vile, vei admira picturi si sculpturi realizate de Rafael Caravaggio, Canova, Gian Lorenzo Bernini si multi altii.

23. Cartierul Trastevere

Cartierul Trastevere

Continuam lista cu ce sa vizitezi in Roma cu cartierul Trastevere.

Daca vrei sa simti adevaratul spirit italian, indeparteaza-te de centrul istoric, unde roiesc miile de turisti si treci pe celalalt mal al raului Tibru, in pitorescul Trastevere.

Cu labirintul sau de strazi inguste si pietruite, majoritatea pietonale, cladiri invechite si case acoperite de iedera, Trastevere si-a pastrat farmecul unui cartier autentic italian.

Zona prinde viata in special spre seara, atunci cand localnicii si turistii vin aici sa ia cina.

Trastevere este locul perfect unde poti sa experimentezi gastronomia locala. Vei gasi o multime de restaurante traditionale si terase cochete unde poti sa savurezi preparate autentice delicioase la preturi mai rezonabile fata de zonele turistice din Roma.

In plus, cartierul gazduieste si alte atractii turistice. Cea mai renumita este Bazilica Sfanta Fecioara in Trastevere, una dintre cele mai vechi si fermecatoare biserici din Roma.

De altfel, de neratat este si panorama frumoasa asupra orasului pe care ti-o ofera punctul de belvedere de pe dealul Gianicolo.

24. Vila Farnesina

Vila Farnesina

Printre principalele atractii turistice din cartierul Trastevere se numara si Vila Farestina. Este o cladire renascentista magnifica care merita inclusa pe lista ta cu obiective turistice din Roma.

Vila Farestina dateaza de la inceputul secolului al XVI-lea si a apartinut bancherului italian Agostino Chigi.

A fost construita dupa planurile arhitectului Baldassare Peruzzi, iar interiorul sau a fost decorat cu picturi murale realizate de artisti celebri ai vremii.

In zilele noastre, o parte din incaperile somptuoase ale Vilei Farnesina pot fi vizitate.

Cele mai impresionante sunt Loggia lui Cupidon si Psyche si Loggia Galatei, decorate cu fresce pictate de faimosul  Rafael.

25. Catacombele Romei

Catacombele Romei

Nu puteam sa inchei lista cu obiective turistice in Roma, fara sa iti recomand sa vizitezi catacombele. Din secolul II si pana in secolul V, aceste galerii subterane serveau drept cimitire.

Roma are o retea vasta de astfel de coridoare subterane care se intind pe mai bine de 100 de kilometri. Catacombele sunt raspandite in mai multe zone din oras si sunt impartite pe segmente.

In prezent, cateva dintre catacombele Romei sunt deschise publicului pentru vizitare. Dupa parerea mea, cele mai impresionante sunt Catacombele Sfantului Calixt (Catacombe di San Callisto).

Acest cimitir subteran se intinde pe 20 de kilometri si adaposteste mormintele a catorva papi si a mii de crestini.


Dupa cum ai vazut, ai ce sa vizitezi in Roma! Totusi, va fi greu sa explorezi pe indelete toate punctele de interes turistic din oras daca vii aici intr-un city break.

Sugestia mea este sa fii selectiv si sa vizitezi doar acele obiective turistice din Roma care ti se par cele mai interesante. Lasa restul pentru data viitoare!

Daca totusi vrei sa vezi cat mai multe atractii turistice din Roma, poti sa faci un tur al orasului cu autobuzul Hop-On Hop-Off. Este o modalitate buna prin care poti sa explorezi orasul intr-un timp relativ scurt.

De asemenea, te sfatuiesc sa iti faci rezervari din timp si opteaza pentru bilete cu acces prioritar.

In acest fel vei economisi timp pretios cu statul la cozile interminabile de la intrarea in principalele locuri de vizitat in Roma.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comentarii