• Meniu
  • Meniu
Locuri de vizitat in Bucuresti

Locuri de vizitat in Bucuresti

Considerata candva „Micul Paris”, capitala Romaniei inca mai evoca putin din atmosfera boema de alta data. II vei descoperi farmecul dupa ce vei explora cele mai reprezentative locuri de vizitat in Bucuresti.

Cel mai mare oras al tarii este foarte ofertant, adunand la un loc numeroase atractii turistice din Romania.

Detine palate regale, muzee nationale, case memoriale ale unor mari personalitati, cladiri marete, monumente istorice, teatre, universitati, piete publice, biserici, manastiri, parcuri intinse si multe altele.

Bucurestiul are o arhitectura variata, un contrast naucitor de vechi si nou, specific pentru un oras in plina dezvoltare. Printre cladirile istorice se ridica razlet cele contemporane, facand loc noii sale identitati de capitala europeana moderna.

Am pregatit pentru tine o lista cu cele mai importante obiective turistice din Bucuresti cuprinse intr-un itinerar de calatorie care sa te ajute sa il explorezi mai usor.  

1. Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului se numara printre cele mai emblematice locuri de vizitat in Bucuresti. Are o suprafata de peste 330.000 de metri patrati si ocupa locul doi in topul celor mai mari cladiri administrative din lume, dupa cladirea Pentagonului.

Lucrarile de constructie au inceput in anul 1983 si a fost nevoie de demolarea a numeroase cladiri importante si a unui cartier intreg.

Construirea acestui colos reprezinta un proiect ambitios al lui Nicolae Ceausescu, la care au lucrat din greu un numar impresionant de arhitecti, soldati si muncitori.

Pana in anul 1989 s-a numit Casa Poporului, denumirea fiindu-i schimbata ulterior in Palatul Parlamentului.

Grandioasa cladire este construita din marmura alba, in stil arhitectural neoclasic si detine peste 1000 de incaperi.

In prezent, Palatul Parlamentului gazduieste sediul Camerei Deputatilor si Senatului Romaniei. Tot aici se afla si Muzeul National de Arta Contemporana.

Palatul Parlamentului poate fi vizitat in tururi programate in baza unei rezervari telefonice cu o zi inainte.

In fata Palatului Parlamentului se afla Piata Constitutiei, o zona renumita unde se organizeaza concerte, Targul de Craciun, petrecerea de Revelion si alte evenimente importante.

2. Fantanile din Piata Unirii

Fantanile din Piata Unirii

De la Palatul Parlamentului poti sa faci o plimbare pe Bulevardul Unirii pentru a admira „cel mai lung sir de fantani coregrafice sincronizate din lume”, conform  World Record Academy.

Reabilitate in anul 2018, Fantanile urbane din Piata Unirii au devenit atractii turistice din Bucuresti care nu trebuie ratate.

Pe cat de frumoase sunt pe timpul zilei, cu atat mai spectaculoase devin odata cu lasarea intunericului. Fantanile arteziene sunt frumos luminate, oferind o experienta incantatoare pentru orice turist care trece pe aici.

De altfel, incepand din mai si pana in octombrie se organizeaza in fiecare seara de weekend un superb spectacol de jocuri de apa, lumini si muzica.

Fantanile arteziene luminate multicolor si sincronizate pe muzica ofera timp de 45 de minute un spectacol inedit trecatorilor.

3. Centrul Vechi

Centrul Vechi

Din Piata Unirii, traverseaza Splaiul Independentei pentru a te pierde pe strazile pietonale si pietruite din Centrul Vechi al Bucurestiului. Candva, aceasta zona reprezenta un important centru comercial si cultural.

Astazi, dupa ce a fost renovat, Centrul Vechi a devenit faimos ca loc de intalnire si de relaxare. Zona este renumita printre petrecareti pentru atmosfera foarte animata atat pe timpul zilei, cat si noaptea.

Majoritatea cladirilor istorice din zona au fost reabilitate si gazduiesc numeroase restaurante, cafenele, terase, cofetarii, gelaterii, puburi si cluburi.

De altfel, in Centrul Vechi vei gasi multe obiective turistice din Bucuresti. Printre cele mai importante sunt: Curtea Veche (fosta resedinta a lui Vlad Tepes), Biserica Stavropoleos, Muzeul National de Istorie a Romaniei, Pasajul Macca – Villacrosse (o alee acoperita cu vitraliu de culoare galbena), Banca Nationala a Romaniei si Muzeul Bancii Nationale.

Tot aici se afla faimosul restaurant cu specific romanesc Caru’ cu Bere si frumoasa librarie Carturesti Carusel.

4. Biserica Manastirii Stavropoleos

Biserica Manastirii Stavropoleos

Situata in tumultuosul Centrul Vechi, o vizita la Biserica Manastirii Stavropoleos este un prilej numai bun de a-ti regasi pacea interioara. Este un lacas de cult ortodox ce poarta hramul Sfintilor Mihail si Gavriil.

Desi a mai fost restaurata intre timp, Biserica Stavropoleos dateaza din anul 1724 si este construita in stil brancovenesc.

Este o biserica mica, dar foarte frumoasa care a devenit un reper printre locurile de vizitat in Bucuresti. Asa ca, treci sa o vizitezi daca tot esti in zona.

5. Muzeul National de Istorie a Romaniei

Muzeul National de Istorie a Romaniei

O vizita la Muzeul National de Istorie a Romaniei iti va oferi ocazia sa descoperi lucruri interesante din trecutul Romaniei.

Gazduit intr-o impresionanta si frumoasa cladire in stil neoclasic, muzeul detine numeroase exponate importante din istoria Romaniei.

In cadrul muzeului vei putea sa admiri o expozitie permanenta de obiecte din aur si pietre pretioase care au apartinut civilizatiilor ce au locuit, de-a lungul timpului, pe teritoriul tarii.

Principalele atractii din sala Tezaurului Istoric sunt coroanele, bijuteriile si obiectele personale ale Familiei Regale a Romaniei.

De altfel, Muzeul National de Istorie a Romaniei gazduieste permanent o replica in marime naturala a Columnei lui Traian din Roma, precum si numeroase alte exponate de mare valoare istorica pentru tara noastra.

Mai multe informatii poti sa afli de pe site-ul Muzeului National de Istorie a Romaniei.

6. Palatul CEC (Casa de Economii si Consemnatiuni)

Palatul CEC

Vizavi de Muzeul National de Istorie a Romaniei, poti sa observi impresionantul Palat CEC. A fost construit intre anii 1897-1900, in stil arhitectural eclectic.

La inceperea lucrarilor de constructie a participat insusi Carol I al Romaniei impreuna cu sotia sa Regina Elisabeta.

Palatul CEC se numara printre cele mai emblematice locuri de vizitat in Bucuresti. Este o cladire impozanta si foarte frumoasa, pe care ar fi pacat sa nu te opresti ca sa o admiri.

7. Calea Victoriei

Calea Victoriei

De la Muzeul National de Istorie a Romaniei, poti sa continui plimbarea pe Calea Victoriei, una dintre cele mai vechi si importante strazi ale capitalei.

A fost deschisa la sfarsitul secolului al-XVII-lea, devenind principala artera a orasului.

Odinioara, Calea Victoriei era frecventa de nobilii si marile personalitati ale societatii. Astazi, continua sa fie unul dintre cele mai populare locuri de vizitat in Bucuresti.

Este inconjurata de cladiri istorice, muzee, teatre, biserici, restaurante, cafenele, hoteluri, magazine si baruri.

Pe langa Muzeul National de Istorie a Romaniei si Palatul CEC, in plimbarea ta pe Calea Victoriei vei descoperi multe alte locuri de vizitat in Bucuresti.

Printre cele mai importante se numara: Cercul Militar National, Biserica Doamnei, Casa Capsa, Teatrul de Revista Constantin Tanase, Teatrul Odeon, Biserica Kretzulescu, Muzeul National de Arta al Romaniei, Muzeul Colectiilor de Arta, Academia Romana, Palatul Cantacuzino si multe altele.

8. Piata Revolutiei

Piata Revolutiei

Situata pe Calea Victoriei, Piata Revolutiei are o importanta majora pentru istoria tarii. Aici este locul unde Nicolae Ceausescu a tinut ultimul sau discurs public, in 21 decembrie 1989.

O zi mai tarziu, in Piata Revolutiei (Piata Palatului, la acea vreme) si Piata Universitatii care se afla in apropiere, sa aiba loc revolte sangeroase pentru caderea regimului comunist.

In cinstea victimelor Revolutiei de la 1989, a fost ridicat Monumentul Renasterii pe care poti sa il vezi in piata.

De altfel, Piata Revolutiei este inconjurata de multe cladiri istorice si importante obiective turistice din Bucuresti.

9. Muzeul National de Arta

Muzeul National de Arta

Muzeul National de Arta este situat in Piata Revolutiei, in cladirea fostului Palat Regal. Profita de faptul ca te afli aici pentru a admira o colectie impresionanta de opere de arta romaneasca atat din perioada  medievala, cat si cea moderna.

Vei avea ocazia sa vezi lucrarile unor pictori romani celebri, precum Nicolae Grigorescu, Theodor Pallady, Ion Andreescu si multi altii.

De asemenea, muzeul detine numeroase lucrari ale renumitului sculptor Constantin Brancusi.

In plus, in salile Galeriei de Arta Europeana, muzeul gazduieste operele unor pictori faimosi, precum Monet, Rubens, Rembrandt si El Greco.

10. Muzeul Colectiilor de Arta

Muzeul Colectiilor de Arta

Daca te pasioneaza arta, atunci poti sa vizitezi si Muzeul Colectiilor de Arta care se afla situat tot pe Calea Victoriei, la 10 minute de mers pe jos.

Apartine de Muzeul National de Arta si este gazduit de fostul Palat Romanit, o frumoasa cladire ce dateaza din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Dupa o perioada de restaurare, Muzeul Colectiilor de Arta a fost redeschis publicului in anul 2013.

Cuprinde o varietate de colectii de opere de arta decorativa romaneasca si universala, sculpturi, picturi si grafica. Toate adunate de-a lungul timpului din donatiile facute de diversi colectionari.

Un alt muzeu in apropiere ar mai fi Muzeul de Arta „Frederic si Cecilia-Cutescu Storck”, gazduit in casa celor doi artisti, declarata monument istoric.

11. Ateneul Roman

Ateneul Roman

Ateneul Roman este un simbol al culturii romanesti pe care trebuie neparat sa il incluzi pe lista cu locuri de vizitat in Bucuresti. Il gasesti la nici 300 de metri distanta de Muzeul National de Arta, traversand Piata George Enescu.

Inca de la inaugurarea din anul 1889, Ateneul Roman a devenit sediul Filarmonicii „George Enescu”. De-a lungul timpului, a fost gazda a numeroase concerte ale unor artisti de renume national si international.

Detine o sala de spectacole grandioasa cu o acustica foarte buna, in care pot sa incapa peste 652 de spectatori.

Pe langa importanta sa culturala, Ateneul Roman este considerat un monument istoric. La exterior, cladirea se remarca printr-o cupola imensa ce domina central si prin coloanele in stil antic grecesc aflate la intrarea principala.  

Interiorul este poate si mai spectaculos. Tavane frumos pictate si decorate, scari spiralate de marmura si celebra fresca care inconjoara sala circulara de concerte, redand scene reprezentative din istoria nationala a Romaniei.

12. Gradina Cismigiu

Gradina Cismigiu

Daca vrei sa te odihnesti dupa ce ai vizitat atatea obiective turistice din Bucuresti, atunci Gradina Cismigiu este locul potrivit. Dateaza de pe la jumatatea anilor 1800 si este cel mai vechi parc din centrul capitalei.

Parcul Cismigiu, asa cum i se mai spune, se intinde pe o suprafata vasta si este o gradina cocheta amenajata in stil englezesc.

Pe langa o plimbare relaxanta pe aleile parcului sau sa te odihnesti pe o banca, principala activitate pe timpul verii este o plimbare cu barca pe Lacul Cismigiu. Pe timpul iernii, parcul gazduieste cel mai popular patinoar in aer liber din capitala.

Un lucru interesant de stiut despre Parcul Cismigiu ar fi ca aici a fost amplasat primul chiosc de ziare din Bucuresti. Acesta se afla inca in acelasi loc si poate fi vazut la intrarea principala in parc.

13. Palatul Universul

Palatul Universul

La aproximativ 500 de metri distanta de Parcul Cismigiu se afla Palatul Universul, situat pe Strada Ion Brezoianu.

Frumoasa cladire a gazduit redactia primului cotidian romanesc aparut in capitala, si anume, Ziarul Universul.

In prezent, Palatului Universul adaposteste un centru cultural, un studio de inregistrari, o sala de dans, o sala de eveniment, o agentie de publicitate si mai multe birouri.

De altfel, gasesti la parter o cafenea, iar la etajul 1, un bar destul de popular.

14. Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa

Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa

Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” se afla situat in Piata Victoriei, pe Soseaua Kiseleff. Muzeul Antipa este un loc de vizitat in Bucuresti care ii va incanta in special pe copii.

Gazduieste numeroase exponate ale unor specii de mamifere, pesti si pasari din intreaga lume.

Tot in cadrul expozitiei permanente, Muzeul Antipa mai detine o colectie impresionanta de paleontologie, etnografie, anatomie si geologie. In plus, organizeaza frecvent alte expozitii temporare extrem de interesante.

Cu siguranta o vizita la Muzeul Antipa va fi foarte interactiva. In apropiere se afla si Muzeul National al Taranului Roman.

15. Arcul de Triumf

Arcul de Triumf

Dupa ce ai vizitat Muzeul Antipa, poti sa faci o plimbare la pas pe Soseaua Kiseleff pana la Arcul de Triumf.

Acest impresionant monument din Bucuresti, cu o inaltime de 27 de metri, a fost proiectat de arhitectul Petre Antonescu dupa modelul unuia din cele cunoscute obiective turistice din Paris.

Arcul de Triumf din Bucuresti a fost ridicat in anul 1922, in cinstea victoriei tarii in Primul Razboi Mondial, insa a suferit mai multe restaurari de-a lungul vremii.

Astazi, la Arcul de Triumf se organizeaza paradele militare de 1 Decembrie, cand este Ziua Nationala a Romaniei. 

Daca vii in Bucuresti pe timpul verii, trebuie sa stii ca poti sa vizitezi interiorul monumentului si poti sa ajungi pe terasa Arcului de Triumf care iti ofera o frumoasa priveliste asupra capitalei.  

16. Parcul Regele Mihai I (Herastrau)

Parcul Regele Mihai I (Herastrau)

Parcul Regele Mihai I, cunoscut ca Parcul Herastrau se numara printre cele mai populare atractii turistice din Bucuresti. Se intinde pe o suprafata de peste 100 de hectare, fiind cel mai mare parc din capitala.

Parcul este o oaza de liniste si verdeata situata in centrul orasului. Poti sa te plimbi pe aleile din parc sau pe promenada lunga de aproximativ 6 kilometri care inconjoara lacul din interiorul Parcului Herastrau.

Zona este populara pentru agrement, sporturi nautice si pescuit. Parcul Herastrau detine locuri de joaca pentru copii, Gradina de vara a Teatrului Constantin Tanase, Muzeul Satului Dimitrie Gusti, Palatul Elisabeta, numeroase restaurante, cafenele si alte atractii.

Pe langa Arcul de Triumf, in apropierea parcului mai poti sa vezi si alte obiective turistice din Bucuresti, cum ar fi Casa Presei Libere, sediul Televiziunii Romane si Palatul Primaverii (Casa Ceausescu).

17. Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti

Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti

Dupa cum am specificat deja mai sus, Muzeul Satului se afla situat in Parcul Herastrau. Este un muzeu in aer liber, inaugurat in anul 1936, care reda aspecte din viata satului romanesc.

In cadrul muzeului vei putea sa vezi numeroase case traditionale specifice mai multor regiuni din tara, precum si diverse obiecte din folclorul romanesc.

De altfel, la Muzeul Satului se organizeaza frecvent targuri, festivaluri si alte evenimente culturale.

18. Muzeul de Arta Populara Nicolae Minovici

Muzeul de Arta Populara Nicolae Minovici

Muzeul de Arta Populara Nicolae Minovici se afla in apropierea Parcului Herastrau. Este gazduit intr-o cladire construita in stil oltenesc care dateaza din anul 1905 si este considerata monument istoric.

Vila Minovici, asa cum i se mai spune, functioneaza ca muzeu inca din anul 1914.  Dupa cum sugereaza si numele, Muzeul de Arta Populara Nicolae Minovici detine o colectie de obiecte de arta populara specific romaneasca.

Langa Muzeul de Arta Populara Nicolae Minovici se afla Gara Regala Baneasa care are o importanta semnificatie istorica.

In fata Vilei Minovici poti sa vezi Fantana Miorita, un monument istoric ce dateaza din anul 1936.

19. Palatul Primaverii (Casa Ceausescu)

Palatul Primaverii

Palatul Primaverii se afla la doar 1 kilometru distanta de Parcul Herastrau, pe Bulevardul Primaverii.

Este unul dintre cele mai interesante locuri de vizitat in Bucuresti, avand in vedere ca aici a locuit Nicolae Ceausescu impreuna cu familia sa.

Din acest motiv, Palatul Primaverii mai este cunoscut precum Casa Ceausescu. Mari lideri mondiali ai lumii au trecut pragul acestui palat de-a lungul celor 25 de ani  in care a servit ca resedinta pentru familia Ceausescu, printre care inclusiv Fidel Castro.

Din 2016, Palatul Primaverii serveste ca muzeu, fiind deschis publicului pentru vizitare in baza unei rezervari cu o zi inainte.

In cadrul muzeului vei avea ocazia sa descoperi luxul si extravaganta in care locuia cuplul dictatorial.

20. Muzeul de Arta Recenta (MARe)

Muzeul de Arta Recenta

Tot pe Bulevardul Primaverii, la doar 350 de metri distanta de Palatul Primaverii, poti sa vizitezi si Muzeul de Arta Recenta (MARe).

Nu ai cum sa il ratezi, deoarece este gazduit de o cladire care se remarca prin arhitectura, caramida de culoare inchisa si parterul integral din sticla.

Infiintat in anul 2015, Muzeul de Arta Recenta (MARe) se numara printre cele mai noi locuri de vizitat in Bucuresti.

Este un muzeu privat care cuprinde o expozitie de opere de arta romaneasca contemporana. MARe mai organizeaza expozitii temporare cu lucrarile unor artisti de renume international.

Muzeul mai detine o biblioteca de cercetare, un magazin si o cofeterie. Este un loc deosebit, cu mult diferit de conceptul de muzeu cu care ai fost obisnuit pana acum. Vino sa il vizitezi!

21. Muzeul National Cotroceni

Muzeul National Cotroceni

Muzeul National Cotroceni a fost deschis in anul 1991, in aripa veche a Palatului Cotroceni care a servit ca resedinta a unor mari personalitati din istoria Romaniei.

Aici au locuit pana la sfarsitul vietii, Regele Ferdinand I si sotia sa, Regina Maria, incoronati ca suverani ai Romaniei Mari in anul 1922 la Catedrala Incoronarii, unul din cele mai importante obiective turistice din Alba Iulia.

In cadrul Muzeului National Cotroceni se poate vizitat o parte din Manastirea Cotroceni, Curtea Interioara, precum si birourile, dormitoarele, saloanele si alte incaperi ale palatului decorate de insasi Regina Maria.

Poti sa vizitezi muzeul daca iti faci o rezervare cu o zi inainte, fiind disponibile tururi ghidate in limba romana si alte limbi de circulatie internationala. Gasesti mai multe detalii pe site-ul Muzeului National Cotroceni.

22. Gradina Botanica Dimitrie Brandza

Gradina Botanica Dimitrie Brandza

Dupa ce ai vizitat Muzeul National Cotroceni, poate vrei sa explorezi si Gradina Botanica Dimitrie Brandza care se afla de cealalta parte a Soselei Cotroceni.

Se intinde pe o suprafata de peste 18 hectare si reprezinta o alta zona plina de verdeata situata in inima capitalei.

Gradina Botanica Dimitrie Brandza este o colectie impresionanta de specii de plante din mai multe zone ale lumii, organizate tematic pe sectoare.

Printre principalele atractii se numara serele tematice, padurea tropicala din sera veche, sectorul gradina bunicii si muzeul botanic.

23. Casa Memoriala Ion Minulescu si Claudia Millian

Casa Memoriala Ion Minulescu si Claudia Millian

Casa Memoriala Ion Minulescu si Claudia Millian se afla in apropiere de Gradina Botanica si Palatul Cotroceni.

Muzeul este deschis in apartamentul care a apartinut candva poetului Ion Minulescu si sotiei sale, Claudia Millian.

Casa Memoriala Ion Minulescu si Claudia Millian expune o colectie numeroasa de carti, manuscrise, tablouri, fotografii, sculpturi si alte opere de arta.

De remarcat ar fi si mobilierul, candelabrele si intreg decorul apartamentului care evoca atmosfera boema de alta data.

Trebuie sa stii ca poti sa descoperi si alte atractii turistice din Bucuresti daca explorezi la pas Cartierul Cotroceni. Cand ai obosit poti sa savurezi o ceasca cu ceai la Infinitea sau sa faci o poza instagramabila pe Scarile Fericirii.  

24. Casa memoriala Anton Pann

Casa memoriala Anton Pann

Casa memoriala Anton Pann reprezinta o alta atractie turistica din Bucuresti. Locuinta lui Anton Pann din capitala unde a creat o parte din capodoperele sale si-a deschis portile publicului in anul 2018.

Spre deosebire de alte case memoriale, aici vei avea parte de o experienta cu totul inedita. Casa memoriala Anton Pann ofera o incursiune interactiva in viata acestuia, precum si a societatii din acele vremuri.

Pentru a putea sa descoperi lumea celebrului scriitor si compozitor, vei fi practic stimulat sa interactionezi direct cu obiectele expuse.

Vei gasi aici numeroase instrumente muzicale, texte, partituri, animatii si piese muzicale compuse de Anton Pann. Cu siguranta acest muzeu comemorativ iti va oferi o experienta frumoasa si complexa. 

25. Parcul Carol I

Parcul Carol I

Parcul Carol I este renumit ca unul dintre cele mai frumoase parcuri din Bucuresti. Poarta numele Regelui Carol I, la initiativa caruia a luat nastere aceasta zona linistita si plina de verdeata.

Parcul detine un frumos lac in centru, monumente, restaurante, terase si alte atractii turistice.

In Parcul Carol I vei putea vizita Mormantul Ostasului Necunoscut. Aici se afla si faimosul amfiteatru, Arenele Romane, pe a carui scena concerteaza frecvent artisti celebri.

Vizaviz de Parcul Carol I, traversand Calea Serban Voda, ajungi in Parcul Tineretului, un alt loc de vizitat in Bucuresti renumit.

Langa se afla Oraselul Copiilor, un parc de distractii la scara mai mica fata de Parcul Prater, celebrul obiectiv turistic din Viena, dar care ii va incanta cu siguranta pe cei mici.

26. Casa memoriala Tudor Arghezi

Casa memoriala Tudor Arghezi

Casa memoriala Tudor Arghezi este situata pe Strada Martisor la numarul 26. Locuinta familiei Arghezii a devenit casa memoriala in anul 1974, conform dorintei exprimate de celebrul scriitor in timpul vietii.

Casa memoriala Tudor Arghezi mai este cunoscuta local precum Casa Martisor. Aici vizitatorii pot sa vada obiecte de arta, mobilier, carti, reviste, documente si tipografia scriitorului.

De asemenea, proprietatea este renumita pentru impresionanta livada pe care o detine.


Cu siguranta exista mult mai multe locuri de vizitat in Bucuresti, dar am incercat sa le cuprind pe cele mai importante. Indiferent ca stai un weekend sau mai multe zile, crede-ma, chiar gasesti atractii turistice in Bucuresti!

Capitala se afla intr-o continua expansiune! Pe langa multele obiective turistice din Bucuresti, gasesti aici o varietate de restaurante, terase amenajate in gradini superbe, cafenele, skybar-uri, pub-uri, cluburi, evenimente culturale si cate si mai cate…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *