Moinesti este o statiune turistica din judetul Bacau, un orasel linistit si ingrijit cu statut de municipiu. Desi s-ar putea sa fii tentat sa crezi ca nu exista obiective turistice in Moinesti pe care sa le vizitezi, vei vedea ca nu este deloc asa.
Inconjurat de dealuri si paduri dese, Moinesti te va cuceri in primul rand cu peisajul sau pitoresc.
In anul 1934, orasul a fost declarat statiune balneoclimaterica, datorita izvoarelor minerale cu proprietati terapeutice pe care le gasesti si astazi in Parcul Bai.
Moinesti este locul natal al poetului si eseistului Tristan Tzara, mentorul curentului dadaist.
Multe atractii turistice din Moinesti sunt dedicate „moinesteanului universal” si acestei miscari avangardiste de la inceputul secolului XX.
Insa, acest frumos oras ofera si alte posibilitati de agrement. In acest articol vei gasi un ghid de calatorie care te va purta prin cele mai importante si cunoscute locuri de vizitat in Moinesti.
1. Izvoarele cu apa minerala din Parcul Bai
Descoperite in anul 1856, izvoarele cu apa minerala din Parcul Bai se numara printre cele mai populare atractii turistice din Moinesti.
Pe langa o plimbare relaxanta, daca ajungi in parc, te vei putea bucura si de efectele terapeutice ale acestora.
Printre pacientii veniti pentru cura balneara la Moinesti, in vara anului 1909, se regaseste marele pictor roman Stefan Luchian.
Impresionat de peisajul „scanteietor” de la Moinesti, acesta a pictat mai multe tablouri cat timp a stat aici.
De altfel, in zona izvoarelor, undeva langa podetul de astazi, a existat pana catre 1955, o baie evreiasca pentru „ritualuri de curatare trupeasca de vinerea” (shabbat).
Aceasta era folosita si de cei de rit ortodox. Ba chiar, in urma unei intelegeri, li se dadea voie elevilor de la „Scoala de baieti” sa faca acolo baie o data pe saptamana, in special duminica.
Conform buletinelor de analiza, izvoarele cu apa minerala 1 si 2 sunt recomandate intr-o cura interna pentru o serie de afectiuni.
Aceste au indicatii terapeutice pentru afectiuni ale tubului digestiv (gastro-duodenite cronice, enterocolite cronice nespecifice), afectiuni hepato-biliare, boli de nutritie si metabolism.
2. Parcul Bai
Parcul Bai este unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat in Moinesti. Reprezinta pentru acest municipiu cea mai renumita si cea mai importanta zona verde amenajata.
Parcul Bai se lauda cu o istorie de aproximativ 160 ani, gratie descoperirii, in acest perimetru, a izvoarelor cu apa minerala. Acest spatiu verde se intinde pe o suprafata de aproape 34 de hectare.
In urma unui proiect demarat cu fonduri europene, s-au realizat amenajari semnificative in Parcul Bai. Astfel, a devenit un spatiu verde prielnic pentru plimbari, practicarea de sporturi si jocuri.
De altfel, Parcul Bai este locul ideal pentru odihna in aer liber, datorita microclimatului ozonat si florei existente, precum salcami, mesteceni, arini, brazi, ulmi.
Este o oaza racoroasa de verdeata pe timpul verii, temperatura in parc fiind cu 4-5 grade Celsius mai mica decat in restul orasului.
Scena Teatrului de vara din Parcul Bai gazduieste concerte de muzica clasica, opera, jazz, etc. Sunt organizate frecvent recitaluri, cinema, festivaluri si competitii sportive.
La intrarea in Parcul Bai dinspre strada Tudor Vladimirescu poti sa admiri monumentul Cavalerul de Cucuteni. Aceasta sculptura in lemn a fost realizata de artistul Lucian Tudorache.
3. Parcul Central (Parcul DADA)
Tema Parcului Central din Moinesti este reprezentata de curentul dadaist. Din acest motiv, acest spatiu verde mai este cunoscut precum Parcul DADA.
In urma cu cativa ani, Parcul Central s-a bucurat de o reconfigurare geometrica si arhitecturala a spatiului. Acest lucru a fost posibil datorita unui proiect de reamenajare peisagistica a zonei, implementat in vara anului 2007.
Sculpturile emblematice dedicate miscarii avangardiste amplasate in Parcul DADA se numara printre cele mai importante obiective turistice din Moinesti.
Aici se afla Foarfeca DADA, Grifonul si Sufletul lui Tristan Tzara.
Aceste sculpturi au fost realizate de faimosul artist roman, Marius Leonte si reprezinta un omagiu adus confondatorului miscarii culturale dadaiste.
Vis-a-vis de Parcul DADA se afla Efigia Tristan Tzara. Monumentul a fost ridicat in anul 1991 si este amplasat intr-o zona verde, amenajata in locul in care a existat casa natala a lui Tristan Tzara.
4. Ansamblul monumentul „Centenarul Romaniei”
Inaugurat in anul 2018, Ansamblul monumentul „Centenarul Romaniei” este amplasat tot in Parcul Central (Parcul DADA).
Este o lucrare din bronz, realizata dupa modelul plachetei concepute de academicianul Corneliu Popescu.
Ansamblul monumentul „Centenarul Romaniei” infatisaza harta Romaniei Mari, incadrata de Tricolor.
Peste aceasta sunt suprapuse efigiile lui Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza si Regele Ferdinand I al Romaniei, cu inscriptia „100 ani de la Marea Unire”.
In fundatia monumentului este turnat un cilindru de bronz ce reprezinta o capsula a timpului.
In aceasta a fost introdus un hrisov cu mesajului primarului la Centenarul Romaniei Mari, ca o legatura simbolica intre generatii.
5. Biblioteca Municipala
Langa Parcul Central (Parcul DADA) se afla Biblioteca Municipala din Moinesti.
Pe langa imprumuturi de carte pentru lectura, cladirea gazduieste simpozioane, conferinte, colocvii, recitaluri, vernisaje si expozitii in cadrul galeriilor de arta „MansArta”.
Biblioteca Municipala adaposteste colectia de ex-libris-uri dedicata lui Tristan Tzara si miscarii dadaiste. Aceasta colectie este una reprezentativa cu lucrari apartinand unor autori din tara si din strainatate.
Tot la Biblioteca Municipala se afla colectia de etnografie, folclor si mestesuguri/traditii, reprezentativa pentru intreaga zona.
De altfel, colectia de fotografie artistica intitulata „Datini si traditii ancestrale” prezinta lucrari de arta fotografica apartinand artistului Ioan Viorel Cojan.
Aceasta colectie concretizeaza cercetarea datinilor si traditiilor sarbatorilor de iarna de catre autor pe parcursul anilor 1976 – 2011.
Cele mai bune fotografii surprinse la aceste evenimente din Darmanesti, Dofteana, Asau, Moinesti, etc. sunt expuse in Galeria de arta de la etajul I.
Colectia Teodor Vladimir Pandele din cadrul Bibliotecii Municipale prezinta aparate si aparatura foto clasice.
A fost constituita in memoria celui care a fost un artist si un profesor inimos, fost membru al Uniunii Artistilor Fotografi din Romania, pedagog si colectionar renumit.
In cadrul colectiei exista, de asemenea, albume de fotografii, inscrisuri, planuri pentru lectii tematice de predare a artei fotografice, filme si diapozitive pe pelicula.
Colectia de carte, casete video, CD-uri si DVD-uri in limba franceza detine peste 3000 de exemplare.
A fost constituita la Biblioteca Municipala in cadrul unui program de colaborare interinstitutionala cu Biblioteca franceza „Freres Goncourt” din Libourne.
6. Centrul Cultural Lira
Centrul Cultural Lira este situat pe strada Libertatii. Construit in anul 1954, fostul cinematograf a fost, timp de zeci de ani, principalul spatiu de cultura al municipiului Moinesti.
In incinta cladirii functionau un cinematograf / sala de spectacole, ambele fiind inchise dupa anul 2000. Incepand cu anul 2014 s-a derulat, in parteneriat cu CJ Bacau o investitie importanta de reabilitare generala a acestui edificiu.
Astfel, a avut loc transformarea cladirii cunoscuta pana atunci drept „Clubul LIRA” in Centrul Cultural. In urma acestei investitii, a redevenit unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moinesti.
Centrul Cultural are o sala moderna de spectacole cu cinematograf, o sala multimedia pentru conferinte si simpozioane, spatii de cazare si birouri.
Este un spatiu destinat organizarii si desfasurarii de simpozioane, conferinte, colocvii, etc. Gazduieste concerte de muzica clasica, opera, jazz, recitaluri si filme 3D-4K.
7. Catedrala Nasterea Maicii Domnului si Sf. Mare Ierarh Nicolae
Tot pe strada Libertatii este situata si Catedrala Nasterea Maicii Domnului si Sf. Mare Ierarh Nicolae.
Aceasta este cel mai vechi lacas de cult ortodox din oras, desi de-a lungul timpului, a trecut prin mai multe faze de constructie.
In anul 1980, in incinta edificiului religios, s-au gasit ramasite umane. Acestea prezentau dovada existentei unui mic cimitir aici inainte de anul 1500.
In primele secole dupa patrunderea crestinismului in Moldova, pe locul unde este in prezent biserica Sfantul Nicolae, s-a infiintat o sihastrie sateasca.
Calugarii au construit o mica biserica din lemn cu hramul Sfantul Nicolae.
In zilele de duminica si sarbatori, pustnicii veneau la acest schit. Aici isi marturiseau gandurile, ascultau Sfanta Liturghie si se impartaseau cu sfintele taine. Apoi se retrageau la locurile lor de liniste pentru post si rugaciune.
Acest schit oficia si toate serviciile religioase pentru locuitorii izolati din imprejurimi. Inclusiv se oficiau slujbe pentru cei din catunele si satele Vasiesti, Urmenis (Hangani), Paraul, Dealu Mare, Lucacesti, Valea Arinilor, Rusaesti si altele.
Daca prima constructie a bisericii a fost in totalitate din lemn, treptat, aceasta a fost inlocuita cu o lucrare din piatra, apoi din caramida.
Actualul edificiu a fost ridicat in 1998. Are in componenta lui o nava centrala, doua nave laterale, un pronas cu latimea de 11,32 m, un naos al carei cupola masoara 21,50 m si un turn inalt de 28,6 m.
Catapeteasma este alcatuita din lemn de tei, iar stilul in care a fost realizata este cel brancovenesc.
Lucrarile pentru biserica au continuat si dupa 2002. Mai tarziu, dupa 6 ani, s-a realizat la intrare icoana Sfantului Ierarh Nicolae in mozaic.
In momentul de fata, se desfasoara lucrari de pictura din nou, tehnica fresco. Astfel, la momentul scrierii acestui articol Catedrala Nasterea Maicii Domnului si Sf. Mare Ierarh Nicolae este inchisa temporar.
8. Parcul Tei si Monumentul Eroilor
Aproape de Catedrala Nasterea Maicii Domnului si Sf. Mare Ierarh Nicolae se afla Parcul Tei. Este un spatiu verde destul de mic, dar ingrijit si potrivit pentru relaxare.
Parcul Tei are o suprafata de aproape 0,5 hectare, dispune de banci pentru odihna si locuri de joaca pentru copii.
La intrarea in parc, chiar la intersectia dintre strada Libertatii cu strada Ion Creanga, se afla Monumentul Eroilor, ridicat in anul 1908.
Acest monument istoric comemoreaza erorii cazuti la datorie in timpul Razboiului de Independenta dintre anii 1877-1878.
De altfel, obeliscul aduce glorie eroilor care au luptat in cele doua razboaie mondiale, numele acestora fiind inscrise pe o placuta situata langa monument.
9. Biserica de lemn in stil maramuresean „Sf. Pantelimon”
Biserica de lemn in stil maramuresean „Sfantul Pantelimon” se afla in incinta Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti.
Piatra unghiulara a acestui sfant locas a fost pusa in anul 2007 de PS Ioachim Bacauanul, Episcop Vicar al Episcopiei Romanului si Bacaului. Edificiul a fost ridicat in mai putin de o luna de o firma din Baia Mare.
Biserica are hramul „Sfantului Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon”. Este construita din lemn, acoperita cu sindrila, pe fundatie de beton placata cu piatra de Slanic.
Biserica „Sf. Pantelimon” din Moinesti are suprafata de 70 de metri patrati, iar lungimea si latimea de 15, respectiv 5 metri.
Arhitectura constructiei este in stil maramuresean, evidentiindu-se prin turnul inalt de 19 metri.
10. Rezervatia Naturala „Padurea de Pini”
Rezervatia Naturala „Padurea de Pini” se afla pe versantul sud-estic al Dealului Osoiu. Este singura rezervatie de pin negru canadian din Romania si printre putinele din Europa.
Rezervatia Naturala „Padurea de Pini” are o suprafata de 15 hectare.
A fost infiintata in anul 1927 la initiativa Societatii petroliere „Steaua Romana” care a plantat padurea pentru a contracara producerea alunecarilor de teren din zona.
Padurea de Pini de la Moinesti este o arie naturala protejata prin lege. Aceasta rezervatie reprezinta nu numai o zona de conservare a Pinului negru (Pinus nigra), dar are si o importanta deosebita pentru turismul local.
Datorita posibilitatilor de agrement pe care le ofera si prin valoarea sa peisagistica, Padurea de Pini se numara printre cele mai frumoase si relaxante locuri de vizitat in Moinesti.
Vei gasi aici un parc amenajat cu alei din piatra cubica, poteci prin padure, foisoare, numeroase zone pentru odihna si picnic.
De asemenea, prezenta ariilor naturale protejate favorizeaza practicarea turismului stiintific.
Rezervatia Naturala „Padurea de Pini” poate fi o destinatie pentru elevi, studenti si institutii de cercetare stiintifica din domeniu.
11. Casa Kadish si Cimitirul Evreiesc
Casa Kadish si Cimitirul Evreiesc se afla in proximitatea ariei protejate Padurea de Pini.
Acestea reprezinta cea mai relevanta marturie cu privire la existenta comunitatii evreiesti in municipiul Moinesti.
Cimitirul Evreiesc adaposteste un numar important de morminte. Demna de remarcat este piatra funerara a rabinului Dov ben Iehuda. Pe aceasta este inscriptionat anul 1740.
Tot aici sunt inmormantati si evreii care au luptat si au cazut pe campurile de lupta pentru Independenta Romaniei.
Sunt de remarcat mormintele de marmura neagra ale lui Hehrman Leonti si Leib Boiangiu, veterani eroi decorati ai razboiului din 1877-1878.
In Cimitirul Evreiesc din Moinesti se odihneste Roza Theiller, sotia unui cunoscut om de afaceri.
Familia lor a oferit, de-a lungul anilor, mai mult de doua mii de burse scolare elevilor din familii sarace, familii de evrei, romani si mixte.
12. Parcul Orizont (Osoiu)
Situat pe versantul nordic al dealului Osoiu, Parcul Orizont se numara printre cele mai atractive obiective turistice din Moinesti.
Este un spatiu verde frumos amenajat si ingrijit care ofera panorame superbe asupra orasului si a imprejurimilor.
Parcul Orizont este locul potrivit pentru relaxare si agrement pentru toate varstele. Zona ofera multa liniste, aer curat, privelisti frumoase si multa verdeata.
Parcul Orizont dispune de banci pentru odihna, foisoare si locuri de joaca pentru copii. De asemenea, exista zone special amenajate pentru picnic si gratar.
13. Biserica „Sfantul Gheorghe”
Biserica „Sfantul Gheorghe” este unul dintre cele mai vechi edificii religioase din Moinesti. Cu cateva sute de ani in urma, pe locul constructiei actuale era o poiana vasta.
In anul 1500 aici a fost ridicata o biserica de lemn. Insa, 300 ani mai tarziu, aceasta a fost mistuita de un incendiu care a cauzat multe pagube in zona Moinestiului.
Catapeteasma bisericii „Sfantul Gheorghe” a fost realizata in anul 1859. Pictura interioara a fost executata abia in 1937, fiind restaurata in 1976 si in 1983 de pictori locali.
Tot in aceasta perioada, a fost adus la Biserica „Sfantul Gheorghe” un clopot din bronz ce cantarea 750 kilograme.
In 1983 constructia religioasa a fost resfintita de Eftimie Luca, Episcopul Eparhiei Romanului si Husilor.
De-a lungul existentei sale, Biserica „Sfantul Gheorghe” a fost vizitata de personalitati care au avut drum pe aceste meleaguri.
Astfel, ii putem mentiona pe Nicolae Iorga, pe Ministerul Instructiei Publice, Constantin Angelescu si pe Ministrul Finantelor, Mircea Canciov.
Unul dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc la Biserica „Sfantul Gheorghe” a fost aducerea raclei cu moastele Sfintei Parascheva in anul 1947. In acea perioada, in zona a avut loc o seceta cumplita.
Ca prin minune, dupa lungi rugaciuni la Sfanta Parascheva, a inceput sa ploua linistit. Astfel, pamantul a fost din nou roditor.
In prezent, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva se afla la Catedrala Mitropolitana, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Iasi.
14. Ansamblul monumental „Cavalerul Tristan Tzara”
Amplasat in centrul orasului Moinesti, ansamblul monumental „Cavalerul Tristan Tzara” a fost realizat in 2013 de catre artistul plastic Romeo Dumitrescu, in conceptia cinetic aleatoriu.
Este executat aproape in totalitate din aluminiu slefuit.
Monumentul „Cavalerul Tristan Tzara” il prezinta pe „moinesteanul universal” stand in piciorul stang pe varful unei piramide.
Aceasta este plimbata de un cal care este si el amplasat pe un carucior cu patru roti (DADA, in limba franceza, are semnificatia de calut de jucarie).
Alte monumente remarcabile si locuri de vizitat in Moinesti mai sunt creatia sculpturala dadaista „Sfanta Treime” de langa Biblioteca Municipala, realizata tot de Romeo Dumitrescu si sculptura Cubul Aleator a lui Stefan Bandalac din Parcul Bai.
De altfel, Pastratorul Cheilor Cetatii este o sculptura realizata in 2015 de Sorin George Purcaru, in cadrul Taberei de Pictura si Sculptura. Gasesti acest monument in fata cladirii Primariei Moinesti.
15. Monumentul „DADA” Tristan Tzara
Monumentul „DADA” Tristan Tzara este unul dintre cele mai importante si mai cunoscute obiective turistice din Moinesti.
Acesta reprezinta „un punct de referinta in peisajul cultural al localitatii”.
Monumentul „DADA” Tristan Tzara este amplasat in nord-estul orasului, pe drumul care duce spre Bacau. A fost ridicat in memoria lui Tristan Tzara, in anul 1996, cand s-a implinit un secol de la nasterea acestuia.
Monumentul Tristan Tzara este creatia sculptorului si scriitorului de limba germana, de origine romana, Ingo Glass. Este alcatuit din 4 litere („D”, „A”, „D”, „A”), repetate la interior si rasucite la 90 grade.
Literele sunt asezate pe o suprafata mozaicata cu inscriptia T-Z-A-R-A, reliefand faptul ca titulatura exacta a ansamblului monumental este „Tzara DADA”.
Dimensiunile Monumentului „DADA” Tristan Tzara sunt impresionante. Acesta este inalt de 10 metri, lung de 25 de metri si lat de aproape 3 metri.
In plus, intreaga creatie artistica cantareste peste 100 de tone, fiind realizata dintr-o combinatie de beton cu otel.
16. Biserica Sfanta Cuvioasa Parascheva din Hangani
Biserica Sfanta Cuvioasa Parascheva se afla in cartierul Hangani.
Lacasul de cult este amplasat pe o colina mica, la o distanta de 200 metri de locul in care se intalnesc paraiele Ghertoi si Vaiugele.
Biserica Sfanta Cuvioasa Parascheva din Hangani a fost construita in anul 1676 de catre Sandu si Parascheva Leondaru. De-a lungul timpului, a trecut prin mai multe faze de restructurare.
Astfel, in anul 1768 a fost reconstruita din temelii, in anul 1870 i-au fost refacute fatadele, iar in anul 1896 i s-au adaugat un pridvor si un turn.
Biserica Sfanta Cuvioasa Parascheva din Hangani este clasata ca monument istoric.
Printre obiectele de valoare documentara pe care le detine se numara Cazania din 1775, un Octoih Mic din 1792, clopotele din 1767.
17. Cetatuia
Cetatuia reprezinta o fortificatie geto-dacica ce a fost construita intre secolul II i.Hr si secolul II d.Hr.
Prima observatie asupra sitului a avut loc in 1986 cand au fost descoperite diferite tipuri de obiecte din ceramica, precum vase borcan, cesti-opaite, cupe, fructiere, amfore.
Noi descoperiri au avut loc in 1989, atunci cand a fost scoasa la iveala groapa turnului de aparare cu o lungime de 11 metri, o latime de 6,5 metri si o inaltime de 0,80 metri. Alte locuinte de suprafata au fost descoperite in perioada 1990-1992.
Tot in acea perioada s-au descoperit o serie de obiecte din fier si doi denari romani republicani.
Aceasta cetate se remarca prin rolul de aparare a zonei care asigura trecerea din Moldova in Transilvania prin trecatoarea Ghimes.
In concluzie, sunt cateva obiective turistice in Moinesti demne de a fi vizitate. Asezat intr-o zona spectaculoasa, orasul este plin de frumuseti naturale, istorie, traditii, cultura si arta.
Asa ca, daca esti in trecere spre diverse locuri de vizitat in Bucovina sau alte zone din Moldova, nu ezita sa faci o oprire in Moinesti.
La finalul vizitei, cu siguranta nu vei regreta ca ti-ai facut timp sa descoperi acest oras interesant!
Lasa un comentariu